Sălsig: Copil de doi ani ucis în curtea unui imobil de o autoutilitară. Bărbatul de la volan nu avea permis

Sâmbătă, în jurul orei 14.00, personalul medical din cadrul Centrului Medical de Permanenţă Fărcaşa i-a sesizat pe poliţişti despre faptul că la unitatea medicală a fost adus, pentru îngrijiri medicale, un băiat de aproximativ 2 ani, care prezenta leziuni.

Poliţiştii au demarat de urgenţă activităţi specifice pentru a stabili împrejurările în care a fost rănit băiatul stabilind că în timp ce se afla în curtea unui imobil din Sălsig, acesta a fost surprins şi accidentat de o autoutilitară.

”La volanul vehiculului se afla un bărbat de 44 de ani, domiciliat în Sighetu Marmaţiei, care efectua o manevră de întoarcere. Ulterior, dându-şi seama că băiatul a fost rănit, bărbatul l-a transportat la Centrul de Permanenţă Fărcaşa pentru îngrijiri medicale. Băiatul a fost transportat apoi la Spitalul „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, unde ieri, 24 mai, a decedat.

Bărbatul care a efectuat manevra de întoarcere a fost testat cu aparatul etilotest constatându-se că nu se afla sub influenţa alcoolului. De asemenea s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, precizează cei de la IPJ Maramureș.

A fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1