Salvaţi Copiii solicită autorităţilor restabilirea dreptului la educaţie pentru toţi copiii

Salvaţi Copiii solicită autorităţilor restabilirea dreptului la educaţie pentru toţi copiii, menţionând că este nevoie de intervenţie rapidă pentru copiii excluşi din educaţia online.

„Salvaţi Copiii România avertizează asupra agravării riscului de excluziune socială a copiilor vulnerabili, în condiţiile în care aceştia au avut acces îngreunat sau nu au putut participa defel la şcoala online. În continuarea măsurilor de suport socio-educaţional luate imediat după închiderea şcolilor, organizaţia demarează un program complex de intervenţie şi recuperare a decalajelor, atât prin dotarea copiilor cu tablete (2.000 în primă fază), cu acces la internet, cât şi prin instruirea profesorilor privind utilizarea tehnologiei online şi solicită autorităţilor decidente definirea unor politici publice care să permită restabilirea imediată a dreptului la educaţie pentru toţi copiii din România”, potrivit unui comunicat al organizaţiei transmis, joi, AGERPRES.

Salvaţi Copiii menţionează că, la nivel naţional, în prezent, aproximativ 250.000 de elevi nu au acces la tehnologie, deci nu pot desfăşura cursuri online, potrivit estimării făcute de ministrul Educaţiei, Monica Anisie.

Pentru o intervenţie cât mai eficientă, care să corecteze decalajele, Salvaţi Copiii solicită Guvernului şi autorităţilor locale ca, în perioada verii, în funcţie de evoluţia pandemiei şi de redefinirea restricţiilor sociale, să poată fi organizate cursuri de recuperare cu grupe mici de copii, în spaţii cu destinaţie educaţională. Totodată, organizaţia recomandă utilizarea sumelor destinate programului „Cornul şi laptele” pentru achiziţionarea de alimente pentru copiii vulnerabili şi utilizarea microbuzelor şcolare pentru transportul alimentelor către familiile copiilor.

„Până pe 15 iunie, Salvaţi Copiii România activează un mecanism special de suport educaţional şi incluziune socială pentru copiii vulnerabili, lansând un apel pentru ca 2.000 de copii să poată beneficia de acces constant şi exclusiv la o tabletă conectată la internet şi care să aibă instalate programele prin care se desfăşoară lecţiile online. Mai mult, echipele Salvaţi Copiii România vor oferi suport pentru dezvoltarea abilităţilor de folosire a tehnologiei şi utilizare sigură a internetului, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi/reprezentanţii legali. Totodată, 120 de profesori vor fi pregătiţi prin cursuri speciale, pentru a putea lucra apoi online cu aceşti copii”, precizează organizaţia.

Conform acesteia, în funcţie de evoluţia pandemiei şi de redefinirea restricţiilor sociale, pedagogii din programele educaţionale Salvaţi Copiii vor opta pentru organizarea unor cursuri de vară, pentru ca toţi copiii să poată recupera lunile de absenţă şcolară, în paralel cu organizarea unor lecţii intensive online, după ce toţi copiii vor avea acces la acestea, în aşa fel încât să recupereze decalajele şi să fie reintegraţi unui proces educaţional firesc în anul şcolar următor.

Potrivit datelor din teren, 42% dintre cei mai vulnerabili 2.300 de copii de vârstă şcolară incluşi în programele de suport Salvaţi Copiii nu au avut acces la cursurile online organizate de şcoli în perioada care s-a scurs de la închiderea şcolilor, din cauze complexe, în mare parte din cauza lipsei echipamentelor necesare (tabletă/computer/telefon inteligent propriu) sau a conexiunii necorespunzătoare la internet, dar şi a lipsei organizării/organizării deficitare de cursuri de către cadrele didactice, menţionează Salvaţi Copiii.

Astfel, sub 20% dintre familiile asistate în programele organizaţiei au acces la echipamente precum tabletă sau computer pentru învăţarea online; mai mult decât atât, pentru mulţi dintre copii, computerul/tableta sau telefonul inteligent nu este folosit în exclusivitate, copiii fiind nevoiţi să împartă echipamentele cu alţi fraţi de vârstă şcolară, ceea ce înseamnă că niciunul dintre copii nu poate avea o prezenţă constantă la lecţiile online, fapt care produce sincope în procesul de învăţare. Totodată, 10% din familii nu au acces deloc la internet, iar pentru aproape 40% traficul de date insuficient a împiedicat conectarea tuturor copiilor din familie.

În ceea ce priveşte cadrele didactice, conform unui studiu realizat în aprilie 2020, 17% dintre respondenţii la cercetare apreciază că accesul cadrelor didactice la materiale educaţionale pentru învăţarea la distanţă/on-line este destul de redus.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu