SANCȚIUNI – Cum scăpăm de ambrozie. Ce amenzi riști dacă nu respecți legea

Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare anual, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, până cel târziu la 30 iunie, lucrări de întreţinere a terenurilor prin diferite metode, până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a ambroziei, astfel încât planta să nu răspândească polenul care conține multiple fragmente alergizante.

Nu o spunem noi, ci Garda de Mediu, care reamintește maramureșenilor că „sancţiunile aplicabile pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de Legea 62/2018 sunt reprezentate de amenzi de la 1000 de lei la 5000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele juridice prevăzute la art. 3 din lege.

„Pasul 1 pentru a scăpa de ambrozie înseamnă verificarea şi identificarea terenurilor infestate, de pe raza teritorială a unităţilor administrativ-teritoriale, se efectuează de către autorităţile administraţiei publice locale, prin agenţii agricoli angajaţi sau persoanele din cadrul acestora, desemnate prin dispoziţie a primarului. Modul în care se face prevenirea sau combaterea buruienii este lăsat la latitudinea proprietarilor și administratorilor de terenuri extravilane sau intravilane.  Potrivit legii, autorităţile administraţiei publice locale transmit o somaţie către toţi proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole unde au fost identificate focare de infestare cu buruiana ambrozia

Ulterior, verificarea şi constatarea nerespectării obligațiilor legale în privința ambroziei se fac de către autorităţile administraţiei publice locale pe a căror rază teritorială se face controlul, prin personal împuternicit prin dispoziţie a primarului, de către poliţişti locali sau de către comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu”, anunță autoritățile.

Cinci moduri în care poate fi combătută buruiana

„Cele mai bune rezultate se pot obține prin cosirea manuală a spațiilor pe care este răspândită sau prin folosirea diferitelor echipamente mecanice de tuns iarba, în special pe alineamentele căilor ferate, a drumurilor și pe marginea parcelelor. Când buruiana este răspândită în interiorul tarlalelor agricole, în special în interiorul unor șanțuri, stufărișuri, denivelări etc., distrugerea se poate face prin aplicarea unor lucrări de discuit, grăpat sau prin folosirea unor cositori mecanice. Când buruiana este răspândită pe suprafețe mai mari se pot aplica erbicide, după caz, începând de primăvara devreme când buruiana are 10 – 15 cm și poate fi recunoscută cu ușurință. În vederea stabilirii tipului de erbicid și a dozei, proprietarii/deținătorii/administratorii de terenuri pot apela la specialiștii direcțiilor pentru agricultură județene pentru a primi informații detaliate sau, după caz, la specialiști din cadrul primăriilor. Măsura se va aplica respectându-se cadrul legal în vigoare în ceea ce priveşte comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar;

În cazul unor focare izolate, buruiana poate fi smulsă relativ ușor folosind mănuși de protecție pentru evitarea iritațiilor sau poate fi distrusă cu sapa ori secera. Pentru ca lucrările de combatere să fie cât mai eficiente, cositul mecanic sau manual trebuie efectuat cât mai aproape de suprafața solului în vederea distrugerii tuturor ramificațiilor care pornesc din tulpina principală. În caz contrar, se distruge doar tulpina principală, iar restul ramificațiilor se dezvoltă, înfloresc și produc în continuare polen şi chiar seminţe, îmbogăţind astfel rezerva de seminţe din sol. Se recomandă cositul repetat de 2 -3 ori pe an, obligatoriu de realizat înaintea fructificării plantei”, concluzionează Garda de Mediu.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu