Sanctiunile mai dure impuse Rusiei ar putea afecta ritmul de crestere al economiei Germaniei

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Cresterea economiei germane ar putea fi redusa cu pana la 0,9 puncte procentuale anul acesta si cu 0,3 puncte procentuale anul viitor daca UE va impune sanctiuni economice mai dure Rusiei, pentru actiunile sale din Ucraina, se arata intr-un articol aparut in revista germana ‘Stern’, transmite Reuters citata de Agerpres.

Publicatia citeaza un studiu confidential al Comisiei Europene in care sunt prezentate scenarii pentru fiecare stat membru care arata impactul eventualei inaspriri a sanctiunilor.

In prezent, estimarile Comisiei Europene indica un avans al PIB-ului Germaniei de 1,6% in 2014 si de 2% in 2015. Raportul citat de ‘Stern’ arata ca sanctiunile ar duce la o reducere a ritmului de crestere in urma inaspririi sanctiunilor, din cauza majorarii pretului la energie.

Sanctiunile atenuate, cum ar fi blocarea importurilor de bunuri de lux din Rusia, sau extinderea listei de politicieni si oameni de afaceri cu interdictie de a calatori in UE, vor incetini avansul PIB-ului Germaniei cu 0,1 puncte puncte procentuale anul acesta si anul viitor, sustine ”Stern”. Dar cel mai pesimist scenariu pentru Berlin ar fi eventualitatea interzicerii importurile de titei si gaze naturale din Rusia si inghetarea activelor financiare rusesti si a miscarilor de capital, se arata in raport.

Se estimeaza ca Germania obtine din Rusia 46% din necesarul de gaze naturale si 37% din necesarul de titei.

Washingtonul a interzis intrarea in Statele Unite mai multor politicieni rusi si lideri de afaceri de la mijlocul lunii martie, in primul val de sanctiuni impotriva anexarii Crimeii de catre Moscova, urmat de Uniunea Europeana si Japonia. La 28 aprilie, Washingtonul a adoptat noi sanctiuni impotriva a sapte oficiali rusi si 17 companii pe fondul tensiunilor in crestere in Ucraina.

Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a declarat ca cel mai recent pachet de sanctiuni americane ar putea afecta negativ industria high-tech din Rusia.

Agentia de evaluare financiara Standard & Poor’s a retrogradat recent ratingul pe termen lung a Rusiei, precum si calificativele unor companii din Rusia, pe fondul valului de sanctiuni impuse de Occident impotriva Moscovei.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2