Șase licee din Maramureș au participat la concursul ”Știu și aplic” (VIDEO)

Miercuri, 13 aprilie, la Colegiul Tehnic Transilvania din Baia Mare a avut loc faza județeană a concursului ”Știu și aplic”, la care au luat parte șase unități de învățământ din județ.

Concursul, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș a constat într-un test grilă și o probă practică.

”Este un concurs în care copiii sunt pregătiți pentru a învăța legislația de securitate, sănătate în muncă și a aplica măsurile și cerințele minime de securitate, sănătate în muncă.

Având în vedere că în ultimii ani legislația nu a fost prezentată și copiilor de pe băncile școlii, ei, probabil, prin aceste concursuri vor ști să se protejeze, să aplice măsurile și legislația de securitate, sănătate în muncă”, a declarat Traian-Rad Tăut, inspector-șef  adjunct al ITM Maramureș.

”Acest concurs este o întâlnire cu știința, cu tehnica, interesul școlilor din domeniul tehnic este foarte, sunt prezenți 30 de copii de la șase licee din Baia Mare. Este vorba despre Colegiul Transilvania, Colegiul Tehnic Anghel Saligny, Colegiul Tehnic Nenițescu Baia Mare, Liceul Borșa, Marmația Sighetu Marmației și Grigore Moisil Târgu Lăpuș.

Aceste întâlniri între adolescenți, între liceeni sunt experiențe de învățare, din care ei deprind de mici competențe, informații, sunt elemente prin care învață ceea ce înseamnă viața reală, de fapt”, a declarat prof. Ramona Buhai, inspector școlar pentru activități extrașcolare.

”Ne bucurăm să fim desemnați gazdă a acestui proiect. Din punctul meu de vedere este benefic organizarea acestui tip de concurs, deoarece le permite elevilor identificarea aptitudinilor creative și de interes sporit pentru domeniul de studiu Securitatea și sănătatea muncii, le dezvoltă competențele elevilor prin activități de bună practică și elevii dobândesc cunoștințe suplimentare în acest domeniu”, a precizat Victor Todoruț, directorul Colegiului Tehnic Transilvania.

Detalii în video.

Vlad HERMAN

Video: Călin OȘAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu