Un grup de locuitori din Jakarta, exasperat de poluarea care sufoca megalopolisul, a depus joi o plangere in justitie impotriva guvernului indonezian, relateaza AFP, informeaza AGERPRES.
Capitala indoneziana este invaluita intr-un nor toxic persistent de la inceputul lunii iunie si a fost in aceasta perioada in mod repetat clasata drept cel mai poluat oras din lume, potrivit aplicatiei AirVisual.
Treizeci de reclamanti, intre care militanti ecologisti, functionari si un sofer de taxi, doresc sa obtina fapte din partea liderilor indonezieni, dar mai ales sa alerteze locuitorii, inca prea putin sensibili la problemele de mediu.
Plangerea vizeaza sapte politicieni, inclusiv presedintele indonezian Joko Widodo, guvernatorul orasului Jakarta si cativa ministri.
‘Ei neglijeaza dreptul locuitorilor de a respira un aer sanatos si nu se asigura ca exista o calitate a aerului suficient de buna pentru cei 10 milioane de oameni care locuiesc acolo’, a declarat Nelson Nikodemus Simamora, un avocat al grupului in fata tribunalului.
Pe 25 iunie, indicele de calitate a aerului (AQI), care masoara concentratia particulelor fine PM2.5, a ajuns la 230, dublu fata de Beijing sau Bombay in aceeasi zi.
In anul 2018, AirVisual a indicat deja Jakarta ca fiind orasul cel mai poluat din Asia de Sud-Est, cu o medie de 45,3 micrograme de particule fine pe metru cub de aer (un indice AQI de 125) .
OMS recomanda pentru sanatate o medie anuala maxima de 10 micrograme.
Insa ‘datele din 2019 arata o crestere semnificativa a particulelor fine’ in prima jumatate a anului, a declarat Louise Watt, purtatorul de cuvant al aplicatiei.
Greenpeace Indonezia afirma ca principala cauza a poluarii o reprezinta traficul rutier din acest oras care este printre cele mai aglomerate din lume. ONG-ul afirma de asemenea ca la poluare contribuie de asemenea obiceiul localnicilor de a-si arde gunoiul in aer liber, precum si prezenta a opt centrale electrice pe baza de carbune pe o raza de 100 de kilometri in jurul capitalei.
Expunerea prelungita la particule fine poate provoca pe termen scurt iritatii, probleme respiratorii si chiar astm. Pe termen lung, creste riscul de a dezvolta cancer.