SCANDAL OPC MARAMUREȘ – Ce spune comisarul șef-adjunct Dacian Manoliu

Săptămâna aceasta în atenția opiniei publice s-a aflat OPC Maramureș. Totul a plecat de la o serie de afirmații făcute în cadrul Colegiului Prefectural Maramureș de către primarul din Săcălășeni, Emilian Pop. Tot zilele acestea am aflat și că cei de la Comisariatul Regional Cluj fac controale la OPC Maramureș.

L-am contactat pe Dacian Manoliu, cel care conduce CJPC Maramureș legat de cele întâmplate zilele acestea. Iată ce ne-a spus: „Comisariatul Județean al Protecției Consumatorilor Maramureș efectuează controale tematice naționale, regionale și operative. Printre acestea am avut și controale la centrele de îngrijiri persoane vârstnice în perioada 16 ianuarie-24 martie 2023. Noi am verificat modul de funcționare al centrelor privind regimul de cazare, masă. Printre centrele controlate s-a aflat și cel din Coruia, care aparține de comuna Săcălășeni. Comisarii CJPC MM au fost acolo, unde au fost depistate o serie de abateri legate de carne, meniu, fiind aplicată o amendă de 5000 de lei, respectiv un avertisment pentru nemenționarea gramajului. S-a dispus distrugerea a 3 kg de carne congelată, respectiv a fost achitată suma de 1000 de lei din amenda de 5000 de lei aplicată. Procesul verbal a fost semnat fără obiecții”.

„Legat de activitatea comisarilor din subordinea CJPC, precum și la nivel de instituție până la acest moment nu există niciun fel de sesizări scrise sau verbale legate de modul în care își desfășoară activitatea comisarilor. Suntem în slujba consumatorilor, persoane fizice, facem consiliere, prevenție operatorilor ecnomici, pe lângă controalele tematice pe care le desfășurăm și totodată primim sesizări, petiții, reclamații de la persoanele fizice. Vom face verificări legat de cele sesizate de primarul din Săcălășeni, iar dacă se constată probleme vom lua măsuri”, spune Dacian Manoliu, pentru ziarmm.ro.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu