SCENARII ȘCOLI 15 NOIEMBRIE – În 76 de unități de învățământ se merge pe ore online pe mai departe

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a aprobat astăzi, 12 noiembrie, scenariile de funcționare a unităților de învățământ valabile pentru ziua de luni, 15 noiembrie. După încă o săptămână de pauză, preșcolarii de la Grădinița 13 din Baia Mare vor reveni în bănci de luni, 13 noiembrie, în timp ce preșcolarii de la Grădinița 10 rămân în online în continuare. Părinții prescolarilor de la cele două grădinițe au adresat solicitări către ISJ Maramureș pentru reluarea cursurilor în format fizic.

Vor fi de luni în online, printre altele, Grădinița cu program normal nr. 4 Baia Mare, Grădinița numărul 10 Baia Mare, Liceul Teologic Penticostal Baia Mare, Școala Gimnazială „Dr. Victor Babeș” Baia Mare (care are procentul de 60% atins, dar s-a cerut funcționare în online), Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Școala Gimnazială nr. 13 Baia Mare, Școala Gimnazială Băița de sub Codru, Școala Gimnazială Băsești, Grădinița cu program normal Ștremț, Școala Gimnazială Bogdan Vodă, Școlile gimnaziale 6 și 7 Borșa, Școala Gimnazială Budești, Școala primară Sârbi, Școala Gimnazială Cernești, Școala Primară Fânațe, Școala Gimnazială Trestia, Școala Gimnazială Chelința, Școala Gimnazială Finteușu Mic, Grădinița cu program normal Satu Nou de Jos, toate unitățile de învățământ din Poienile de sub Munte, Școala Gimnazială Remetea Chioarului, Grădinița cu program normal Berchez, Școala primară Poșta, Școala Profesională Repedea și alte unități de învățâmânt din Repedea sau Școala Gimnazială Glod.

În total sunt 76 de unități de învățământ care vor fi în online și săptămâna care urmează. În 324 de școli din județ se vor face ore cu prezența elevilor în bănci.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu