SCHIMBĂRI EXAMINARE PERMIS – Instructorii ar urma să ia parte la examinare, alături de polițiști

Schimbări la examinarea practică pentru obținerea permisului de conducere. În atenția parlamentarilor se află acum un proiect de lege care vine cu ideea ca la „traseu” să ia parte, alături de polițisti, și instructorii auto.

„Am depus un proiect de lege prin care propun îmbunătățirea funcționării școlilor de șoferi, care au un rol esențial nu doar în pregătirea viitorilor șoferi, dar și în ceea ce privește siguranța rutieră. De ce? Pentru că pregătirea teoretică și practică pentru viitorii conducători auto în școlile de șoferi este la fel de importantă ca educația primită acasă. În primul rând, propunerea legislativă propune adaptarea legislației la realitatea existentă în România în sensul că separă desfășurarea pregătirii teoretice și a susținerii examenului teoretic de desfășurarea pregătirii practice și a susținerii examenului practic.

În al doilea rând, propunerea legislativă prevede ca un instructor din cadrul școlii de conducători auto participă la examenul susținut de către un candidat pentru obținerea permisului de conducere auto, având un rol în cadrul comisiei de examinare. În al treilea rând, propunerea legislativă prevede ca examenul pentru obținerea permisului de conducere să poată fi susținut oriunde în țară. Necesitatea acestei modificări legislative vine din faptul că tinerii, principala categorie care dă examenul pentru obținerea unui permis de conducere auto, sunt într-o continuă mișcare în căutarea unui loc de muncă mai bun, dar și pentru continuarea studiilor la facultățile cele mai bune din țară.
Sunt modificări pe care le vedem aplicate deja în majoritatea țărilor UE și care urmăresc să creeze siguranță pentru cursanți și pentru școlile de șoferi și să descurajezeze corupția.

Siguranța rutieră nu are culoare politică și ne vizează pe toți în mod egal. Cu toții ne dorim să vedem mai multă responsabilitate la volan și ca România să nu mai fie fruntașă la nivel european la numărul accidentelor mortale”,spune Cristian Ichim, inițiatorul acestui proiect.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu