SCHIMBĂRI ÎN POLIȚIE – Parlamentarii pregătesc noutăți legate de activitatea polițiștilor 

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

La Senat a fost înregistrată săptămana trecută o Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului. Una dintre prevederile acestui proiect de lege spune că polițiștilor li se vor acorda, în funcție de vechime, două noi grade profesionale și anume subcomisar, pentru o vechime mai mare de 15 ani, respectiv comisar, pentru o vechime mai mare de 20 ani.

„Polițistului care intră în corpul ofițerilor de poliție în condițiile legii și absolventului cu diplomă de licență al unui program de studii organizat la forma de învățămant cu frecvență redusă în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” a MAI i se acordă gradul profesional în funcție de vechime în structurile MAI astfel: sub cinci ani – subinspector de poliție, între 5 și 10 ani inspector de poliție, peste 10 ani – inspector principal de poliție, peste 15 ani – subcomisar de poliție și peste 20 de ani – comisar de poliție. Persoanei care dobandește statutul de polițist prin reîncadrare, încadrare directă sau transfer nu i se poate modifica raportul de serviciu, prin delegare, detașare, mutare sau transfer timp de 5 ani de la numirea în prima funcție”, se arată în propunerea legislativă amintită mai sus.

O altă prevedere care se dorește a fi implementată se referă la tatuaje. Mai exact, pentru ca o persoană să poată participa la concursurile sau la examenele pentru ocuparea funcțiilor de polițist va exista interdicția de a avea tatuaje ori elemente ornamentale pe față, gât sau pe mâini.

Apoi, inițiatorii acestui proiect de lege propun schimbări și la activitatea de mutare la cerere a polițiștilor: Se propune realizara unei aplicații informatice la care să aibă acces angajații, în sistem internalizat, prin care să se poată realiza acest tip de mutare, transparent și corect, fără ca mii de polițiști să aștepte anual să li se aprobe raportul de mutare la unitatea aleasă. Cele mai multe motive care obligă polițiștii să aleagă calea mutării sunt legate de reîntregirea familiei sau de acordarea sprijinului unui/unor membru ai familiei aflați în impas sau în situații dificile”.

Se mai propune ca programul de muncă al polițiștilor să fie stabilit prin ordin MAI, respectiv pentru a se obține mutarea în aceeași unitate sau într-o altă unitate din cadrul Ministerului, din aceeași localitate sau din altă localitate, nu va mai fi nevoie de acordul șefului unității din care pleacă polițistul, ci doar de cel al șefului unității unde va ajunge acesta.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2