Centrul Culturii Tradiţionale Maramureş a publicat mărturia maramureșencei Elena Opriș din Breb despre cum era școala în anii 70 în satele din județ.
Printre altele, femeia spune că în acea vreme, copiii nu aveau ghiozdane, ci doar o trăistuță.
„În 74 am mers în clasa I și în 81 am terminat clasa a VIII-a. M-am înscris și la Ocna într-a noua, da numa un semestru m-am dus și în 83 m-am măritat, când am avut 16 ani. Așa că multă școală n-am făcut. Noi ghiozdane n-am avut, numa trăistuță. Și când o umblat fata noastră la școală, tot cu trăistuță s-o dus și ea în primele clase. Abia după o vreme am avut rând să cumpărăm câte-un ghiozdan.
Caiete luam de la cooperativă. Mai cumpărau părinții și de la oraș, că mama se duce la ptiaț cu smântână, cu lapte, câte o dată pe săptămână. Noi n-am prea dat importanță școlii. Aveam și sfat de la părinți: să stăm acasă, să ne videm de treabă, să lucrăm pământu, nu era o bucurie pentru părinții care aveau copii ce învățau bine, că erau tare greu de susținut p-atunci prin școli. Și ai mei părinți, mai ales tata, o zis că cel mai bine îi să sii țăran, că n-ai niciun șef și-ți lucri lucru tău, așa că n-am prea pus preț pe școală.
Am învățat și io de mijloc, corijentă n-am rămas, premiantă n-am fost, da o fost frumos, cu mulți coconi la școală. Cum veneam acasă, părinții ne ziceau „Duce-vi-ți la oi!” sau „Duce-vi-ți și aduceți apă din vale pentru vaci” sau frunze și pepini pentru porci sau câte trebuiau pe lângă casă de făcut, că era plin grajdu de animale, de-abia te așteptau părinții să vii de la școală să te trimeată pe oareunde.
Da poate că nici mie nu mi-ar fi plăcut să fiu doamnă, m-am învățat așa, cu munca, să am ce-mi trebe pe lângă casă… Io tare mă bucur când mă duc prin grădină și adun o poală de păstăi sau culeg o găleată de castraveți sau când adun cepele și văd că am 3-4 coșuri de cepe, când am de tăt felu… Nu-i rea nici școala, nici domnia, da nu tăt omu îi făcut pentru așa ceva…”, spune Elena Opriș.
Vlad HERMAN
Foto: Duccio Pugliese