Școala reîncepe în Europa, după vacanța de sărbători

Multe dintre țările europene care, în toamnă, s-au zbătut să țină școlile deschise reiau predarea la distanță după vacanța de sărbători, din cauza situației epidemiologice care continuă să se deterioreze. Dar și în cazul celor care au schimbat strategia și au trecut la predarea online există, adesea, abordări diferite în funcție de regiuni sau de nivel de învățământ. Alte sisteme amână reluarea școlii, în timp ce altele reiau școala față în față.

Edupedu.ro prezintă principalele soluții găsite de țările europene pentru a relua școala după vacanță.

Germania
Această țară a decis înaintea sărbătorilor să închidă școlile până pe 10 ianuarie, ca parte a unor măsuri extinse și severe de lockdown, determinate de creșterea accelerată a numărului de cazuri Covid-19. Săptămâna aceasta autoritățile federale au îndemnat la prelungirea măsurilor de carantină până la sfârșitul lunii. Decizia, cel puțin în privința educației, revine, însă, autorităților statale. Așa se face că școlile rămân închise, iar predarea va continua online în multe landuri germane, dar nu în toate.

Franța
O altă țară care păstrează măsuri restrictive considerabile după vacanța de sărbători, Franța a optat să reia școala față în față la nivel național, începând din 4 ianuarie. Măsura a fost luată în condițiile în care a fost amânată redeschiderea multor altor afaceri și instituții, de la teatre la restaurante, autoritățile insistând că învățarea la școală este o activitate sigură, potrivit TheLocal.fr.

Publicația face trimitere la statistici prezentate înainte de ministrul Educației înainte de Crăciun, potrivit cărora, de la începutul școlii pe 1 septembrie, mai puțin din 0,2% dintre școlile primare, gimnazii și licee s-au închis din cauza epidemiei.

Marea Britanie
În Anglia, altă națiune unde autoritățile au presat constant pentru continuarea școlii față în față, în ultima jumătate de an, explozia de cazuri de Covid-19 a determinat guvernul, la începutul anului, să decidă închiderea școlilor. Situația nu este, însă, tocmai cea scontată de autorități.

Conform măsurilor de carantină severă decise pe 4 ianuarie, toate școlile au trecut la predarea online pe tot teritoriul Angliei, unitățile de învățământ urmând să rămână deschise pentru copiii din medii vulnerabile și pentru cei ai lucrătorilor din sectoare esențiale. În plus, s-a decis renunțarea la examenele de final de ciclu.

În școala primară, însă, The Guardian semnalează o situație ieșită din comun: față de carantina din primăvara anului trecut, aceste școli înregistrează o creștere substanțială a elevilor care continuă să vină la școală, în contextul în care foarte mulți părinți au revendicat statutul de lucrători în sectoare esențiale. Potrivit unui sondaj citat de publicația menționată, 30% sau chiar mai mult dintre elevii de primară continuă să vină la școală.

Italia
Școlile primare și gimnaziale s-au deschis săptămâna aceasta în Italia, urmând ca liceele să se redeschidă luni, dar în format hibrid – jumătate dintre elevi să învețe de acasă, iar jumătate la clasă.

Potrivit Euronews, autoritățile regionale pot decide, în funcție de necesități, să mențină școlile închise. Aceeași sursă notează că, în condițiile în care școala s-a desfășurat online mare parte din ultimele luni, “mulți au devenit sceptici în privința eficienței învățării de acasă”, iar analize ale organizației Salvați Copiii arată că elevii se confruntă cu numeroase probleme de învățare, principalele provocări fiind conexiunile slabe la internet și lipsa de atenție.

Spania
În această țară, învățământul este descentralizat, iar multe regiuni au deschis deja școlile, în timp ce majoritatea celorlalte sunt așteptate să o facă luni.

El Pais notează că Ministerul Sănătății a declarat că nu recomandă închiderea școlilor, în pofida faptului că numărul de cazuri Covid-19 continuă să crească. Țara a depășit, săptămâna aceasta, 2 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.

Austria
În această țară, cele mai multe școli au reluat activitatea, după sărbători, în sistem online, care urmează să fie menținut cel puțin până pe 15 ianuarie. Reuters îl citează pe ministrul Educației, potrivit căruia nu este clar, încă, momentul când va reîncepe activitatea la clasă, el afirmând că speră ca acest lucru să se întâmple cât mai repede.

Până atunci, autoritățile au anunțat că vor pune la dispoziția elevilor milioane de teste rapide, spre folosire săptămânală, pentru a facilita o bună desfășurare a predării față în față.

Belgia
Școlile s-au redeschis în condițiile în care, potrivit Euronews, autoritățile mențin pentru încă două săptâmâni o serie de măsuri severe de carantină, după ce, în perioada de Crăciun, această țară a aplicat printre cele mai severe restricții din toată Europa.

Olanda
Școala s-a reluat online după vacanța de sărbători, în condițiile în care, în decembrie, autoritățile au decis un lockdown strict, ce include școala la distanță, pe o perioadă de o lună.

Polonia
Școala se desfășoară online după vacanța de sărbători, cel puțin până pe 17 ianuarie, dată la care expiră actuala rundă de restricții. Grădinițele funcționează normal.

Ungaria
Autoritățile au decis prelungirea restricțiilor până la 1 februarie. În aceste condiții, școlile primare și grădinițele continuă să funcționeze, în timp ce învățământul secundar și universitar continuă la distanță, potrivit Europa Liberă.

Reluarea școlii a fost prefațată de o campanie de testare rapidă, în masă, a personalului din școli și grădinițe.

Republica Cehă
Școala s-a reluat, în format față în față, doar pentru primele clase de școală primară, pentru grădinițe și pentru școlile de copii cu nevoi speciale, pentru restul predarea făcându-se, momentan, la distanță, potrivit postului public de radio.

Grecia
Și în această țară autoritățile au decis redeschiderea școlilor primare, a grădinițelor și a școlilor pentru copii cu nevoi speciale începând din 11 ianuarie. Învățământul secundar s-a reluat, vineri, în format la distanță.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu