Se dorește extinderea Palatului Justiţiei din Baia Mare

Palatul Justiției din Baia Mare ar putea fi extins, dat fiind faptul că imobilul a devenit în timp insuficient pentru găzduirea celor două secții ale Tribunalului Maramureș și pentru Judecătoria Baia Mare.

În acest sens urmează să se facă demersurile necesare în vederea aprobării efectuării studiului de fezabilitate.

”În clădirea Palatului Justiţiei funcţionează Serviciul de Probaţiune Maramureş, având spaţiul în folosinţă gratuită în baza Protocolului semnat cu Direcţia Naţională de Probaţiune, în cursul anului 2020 fiind efectuate demersuri pe lângă autorităţile locale pentru identificarea unui spaţiu în care serviciul să-şi poată desfăşura activitate în condiţii normale.

Acest imobil oferă în general condiții bune de desfășurare a activității, necesitând unele intervenții de natura reparațiilor curente (zugrăveli, igienizări, reparații la pereți, la tâmplărie și la unele instalații), dar a devenit în timp
insuficient pentru găzduirea celor două secții ale tribunalului și pentru Judecătoria Baia Mare, în special în ceea ce privește spațiile de arhive (pentru care s-a încheiat un contract cu o firmă specializată în vederea depozitării unei
părți din aceasta) și a spatiilor pentru birouri.

Prin urmare este necesară extinderea acestui imobil, extindere ce se poate realiza pe o parte din spațiul curții și găsirea unei soluții pentru spațiul de parcare. Pentru aceasta urmează să se facă demersurile necesare în vederea aprobării efectuării studiului de fezabilitate”, se precizează într-un raport al Tribunalului Maramureș.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu