SE PREGĂTEAU DE SĂRBĂTORI – Trei romani prinși cu aproape 2000 de artificii aduse din Bulgaria

Romanii se pregătesc de Sărbătorile de Iarnă. Dincolo de rezervările pentru Crăciun și Revelion, tot în perioada care urmează sunt și artificiile. La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-au prezentat recent, pentru efectuarea controlului la frontieră, pe sensul de intrare în țară, trei cetățeni români aflați într-un autoturism înmatriculat în Italia.

„În urma controlului fizic efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, pe bancheta din spate a acestuia, într-o pungă de culoare neagră,  mai multe tipuri de articole pirotehnice, în cantitate totală de 1.896 de astfel de materiale.

Produsele aparțineau unui cetățean român, în vârstă de 47 de ani, pasager al mijlocului de transport, care a declarat polițiștilor faptul că le-a achiziţionat din Bulgaria, cu intenția de a le folosi în perioada sărbătorilor. Bunurile, estimate la o valoare de 1.800 de lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu- Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută de art. 37 lit. a, din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive”, arată polițiștii de frontieră.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu