Se redeschid sau nu școlile în septembrie? Când va fi luată decizia

Dacă ajungem la cel mai grav scenariu, acela al unei creșteri exponențiale a cazurilor de coronavirus, e posibil ca școala să nu înceapă la timp, adică la 14 septembrie. Premierul Ludovic Orban îi avertiza săptămâna trecută pe cei implicați în sistemul de educație să fie pregătiți de reînceperea cursurilor doar online. Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat luni seara la Digi24, când va fi luată o decizie în privința școlilor.

Nelu Tătaru a spus că în gestionarea pandemiei din perioada verii se vor face evaluări pentru fiecare etapă, iar în funcție de rezultatele acestora, autoritățile vor ști ce măsuri trebuie să ia în septembrie, atunci când va începe noul an școlar. Ministrul Sănătății a îndemnat la prudență și a spus că deciziile cu privire la reîncepere activității didactice vor fi luate spre sfârșitul verii, scrie Digi24.ro.

Ministrul sănătății a mai precizat că există un grup de lucru, o comisie mixtă la nivelul Ministerului Educaţiei, sub conducerea vicepremierului Raluca Turcan, care va pregăti măsuri pentru gestionarea începutului anului şcolar.

„Eu am spus încă de la început, ne vom gestiona perioada de vară, vom evalua fiecare etapă, iar în apropierea lunii septembrie vom vedea și cum prognozăm o următoare perioadă, inclusiv începutul anului şcolar. De o săptămână jumătate, sub coordonarea vicepremierului Raluca Turcan, este o comisie mixtă cu Ministerul Sănătății, Ministerul Educaţiei, anumite direcții, care pregătesc reînceperea anului școlar. Avem scenarii, de la cele mai sumbre până la cele adaptate”, a spus Nelu Tătaru.

Întrebat care i-ar fi recomandarea în acest moment, Nelu Tătaru a spus că sfatul lui ar fi unul precaut.

„În acest moment, pentru toată lumea, înseamnă să ne revenim, să respectăm… Nu mă gândesc (la începerea școlilor – n.r.), noi adaptăm evoluția. La apropierea începutului anului școlar, să spunem sfârșitul lunii august, o să spunem ce putem să facem în 15 septembrie sau cum suntem. Pregătim acest moment, cu tot ce înseamnă măsuri. Sfatul ar fi cel precaut. Noi acum avem de gestionat o a doua cocoașă a acestui primului moment pandemic. Ne-am bucurat un pic cam devreme, am trecut-o în alt registru un pic cam devreme”, a explicat Nelu Tătaru.

„Venim cu o economie în care fiecare din aceste activități care stau în spatele fiecărui ministru de resort vor să se redeschidă. Le putem redeschide în cadrul anumitor norme, principii de funcționare și desfășurare care trebuie respectate”, a punctat ministrul sănătății, avertizând că în cazul unei creșteri exponențiale a cazurilor comunitare ar putea fi amânate alte relaxări așteptate, cum ar fi redeschiderea restaurantelor, a piscinelor, a teatrelor, cinematografelor, stadioanelor pentru public etc.

Coronavirusul circulă prin aer în spaţiile închise şi îi contaminează pe cei care nu sunt protejaţi, a avertizat de curând un grup de 239 de experţi internaționali, într-o scrisoare adresată Organizației Mondiale a Sănătății. Cercetătorii spun că au ajuns la concluzia că virusul rămâne în aer în particule mici, odată expirate de un bolnav, și poate infecta alte persoane din încăperi, fiind dus mai departe inclusiv prin sistemele de aerisire și ventilație. Asta ar însemna că particulele de coronavirus ajunse în aerul din baruri, restaurante, săli de cazino, biserici, dar și din școli au puterea de a infecta cel puțin persoanele care nu poartă mască.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1