Săptămana viitoare se anunță ședință de Consiliu Local Baia Mare, iar pe ordinea de zi regăsim un proiect de hotărare care a mai fost de două ori cel puțin pană pe ordinea de zi. Este vorba despre proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării H.C.L. nr. 320/2020 prin suplimentarea cu câte un post de consilier, a celor 2 cabinete viceprimar. Vom vedea dacă de data aceasta acest proiect va avea succes sau va fi amanat pentru vremuri mai favorabile.
Tot pe ordinea de zi, printre altele, mai avem proiect de hotărâre privind aprobarea situaţiilor financiare ale S.C. Baia Mare Activ S.R.L. aferente exerciţiului financiar 2021, proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent anului 2022 al S.C. Baia Mare Activ S.R.L, proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei la H.C.L. nr. 368/2021 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Baia Mare în consiliile de administraţie din unitățile de învățământ preuniversitar, proiect de hotărâre privind prelungirea duratei mandatului administratorului provizoriu al societăţii Baia Mare Activ SRL sau proiect de hotărâre privind completarea Consiliului de Administratie ai Clubul Sportiv Minaur Baia Mare, numit prin HCL 391/13.12.2021
Dragoș HOJDA
Este interesant si necesar sa se stie componenta nominala a conducerii sectiilor din cadrul clubului HCMinaur, si evident a clubului precum si bugetele sectiilor respective. Deasemenea este bine ca sa se stie in ce conditii se pleaca si se vine la acest club in ideea ca s-au investit sume importante din bugetul local in perioada in care activeaza la acest club.