ȘEDINȚĂ LA CATEDRALĂ – Gunoaiele din oraș vor fi adunate de cei de la SPAU

Ieri, 2 decembrie, s-a dat Dispoziția nr. 1261 privind convocarea de îndată în ședință extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, vineri, 3 decembrie 2021, ora 13:00. Ședința este programată să aibă loc la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, iar pe ordinea de zi sunt doar două proiecte de hotărâre.

Se vor aduce în atenția consilierilor locali proiectele de hotărâre privind modificarea NOMENCLATORULUI STRADAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE prin schimbarea denumirii din bd. București în bulevardul Regele Mihai I al
României și din str. Grănicerilor în bulevardul Regele Ferdinand „Ȋntregitorul”, respectiv proiect de hotărâre privind încredințarea, în vederea realizării serviciului de salubrizare stradală în Municipiul Baia Mare, prin gestiune directă, către Serviciul Public Ambient Urban, aflat în subordinea Consiliului Local Baia Mare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu