SEMNAL DE ALARMĂ – Inspectorii de muncă sancționează aceleași probleme an de an în Maramureș

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș sancționează în fiecare an aceleași abateri depistate la angajatorii din județ, ceea ce nu este deloc bine. Semnalul de alarmă a fost tras de către Dragoș Năcuță, cel care conduce ITM Maramureș. Acesta spune că s-ar impune o modificare a legii în acest sens, astfel încat angajatorul să prefere să aplice legea decat să fie amendat an de an pentru aceleași abateri.

„Diferențele acestea dintre înregistrarea în sistem și ceea ce descoperim pe teren cauzează destul de multe probleme, inclusiv din punct de vedere al instrumentelor juridice, dar și al consecințelor socio-economice. Aceasta este una din cele mai mari probleme, lipsa coroborării informațiilor interinstituționale. Apoi, aceleași probleme le găsim în fiecare an la angajatori. Din cauza modului de sancționare prevăzut de legislație trebuie să sancționăm în fiecare an același fenomen. Ori asta înseamnă că angajatorii nu au nicio motivație suplimentară să se conformeze și să își schimbe modalitatea de aplicare a legii.

E o problemă serioasă pentru că asta înseamnă că instituțiile statului cheltuie sume de bani importante pentru combaterea acelorași fenomene. Ar trebui ca legislația să se modifice în sensul în care sancționarea constantă a unui angajator pentru aceleași probleme ar trebui să ridice nivelul sancționator sau să ducă la și mai multe probleme legale pentru aceste entități economice. Numărul de peste 2000 de controale făcute în Maramureș, avand în vedere că vorbim de peste 12.000 de entități cu salariați, este mare”, a declarat Năcuță.

Drago HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu