Senat: Conducatorul auto poate sa-si aleaga perioada de suspendare a permisului intr-un interval de 365 de zile

home camp2
home camp2
home camp2

Senatul a adoptat tacit, in sedinta plenului de luni, o propunere legislativa prin care conducatorii auto ar putea sa isi aleaga dintr-un an calendaristic perioada de suspendare a permisului auto, atunci cand aceasta se face pentru o incalcare minora a regulii de circulatie, informeaza AGERPRES.

Termenul pentru dezbatere si vot in Senat – prima Camera sesizata in acest caz – s-a implinit pe 7 septembrie, iar nota de adoptare tacita a Ordonantei a fost citita, miercuri, in plen, de presedintele Senatului, Teodor Melescanu.

“In cazul suspendarii provizorie a permisul auto, conducatorul auto poate sa-si aleaga perioada suspendarii, potrivit faptei contraventionale pe care a savarsit-o. Conducatorul auto poate sa-si aleaga perioada suspendarii, potrivit faptei contraventionale pe care a savarsit-o, intr-o perioada de 365 de zile de la data savarsirii faptei contraventionale”, arata proiectul de lege adoptat tacit de Senat.

In expunerea de motive, initiatorii Alexandru Baisanu si Adrian Mocanu explica ca de prevederile legii ar beneficia soferii care si-ar “putea pierde painea” pentru o abatere minora de la o regula de circulatie.

“La nivel national avem o problema mare legata de suspendarea permiselor de conducere ale soferilor”, se mai arata in expunerea de motive.

Propunerea legislativa va fi dezbatuta de Camera Deputatilor, for decizional in acest caz.

Print Friendly, PDF & Email
home camp 1
home camp 1
home camp 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *