Senator Dan Ivan: Vreau să fiu convins că a fost făcută cea mai bună alegere dintr-o multitudine de oferte de iluminare ornamentală a orașului nostru cu prilejul Sărbătorilor Pascale

Vreau să fiu convins că a fost făcută cea mai bună alegere dintr-o multitudine de oferte de iluminare ornamentală a orașului nostru cu prilejul Sărbătorilor Pascale și a vestirii minunatei primaveri.

Contractul pentru decorațiunile de sărbători a fost alocat totuși „cui trebuie”, din punctul de vedere al primarului doctor în economie, care ne va spune verzi și uscate și va încerca să ne inducă o nemăsurată generozitate exprimată prin propoziții scurte de genul: „Vai!”, „Frumos!”, „Minunat!” Dar în termeni reali, investițiile făcute „în folosul comunității” se traduc simplu prin – Foarte scump.

Să ținem însă cont că nota de plată pentru aceste servicii are debitor clar: buzunarul cetățeanului băimărean.

Frumosul se plătește, așa e și normal într-o economie de piață îndestulătoare, nu?

Și mai ales acum când energia electrică este un subiect fierbinte, în oraș avem doar inimi și ouă de aur cu mii de luminițe care vor aduce lumina prețioasă a sărbătorilor.

Ah, și am uitat să vă spun că dacă încă nu ați remarcat inimile roșu-albastru din fața instituției primarului, merită să dați o raită pe-acolo. Este clar că acestea au fost făcute la comandă și sunt convins de faptul că domnul primar a reușit din nou să topească fondurile primăriei, ceea ce nu pot spune și despre inimile cetățenilor.

Cu stimă,

Dan Ivan 

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu