Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș a inițiat un amendament care vizează terenurile agricole (VIDEO)

Reclame home 1
Reclame home 1

Senatorul PNL de Maramureș, Cristian Niculescu Țâgârlaș, a inițiat un amendament care vizează terenurile agricole.

Parlamentarul a explicat ce înseamnă mai exact acest amendament: ”Pentru a elimina neclaritățile și inadvertențele din actuala legislație, am inițiat un amendament care vizează exceptarea de la exercitarea dreptului de preempțiune a terenului extravilan, în situația vânzării de proprietate, cu următoarea prevedere: „Terenurile agricole situate în intravilan, terenurile care formează un singur imobil, identificat printr-un număr cadastral, situate parțial în intravilan, cu categoria de folosință curți – construcții și parțial în extravilan, cu destinație agricolă precum și terenurile agricole situate în extravilan a căror suprafață nu depăsește 1ha și care au o limită comună cu terenurile aflate în intravilan.”

Acest amendament l-am prezentat și în cadrul dezbaterii din ședința de plen a Senatului din această săptămână, cu referire la Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţã a Guvernului nr.104/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului, cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Atât în Comisia Juridică a Senatului, cât și în plen, am subliniat faptul că avem reglementări în legislație care sunt contrare directivelor europene legate de dreptul de preempțiune la vânzarea terenurilor agricole. In acest sens, am inițiat un alt amendament, care elimină blocarea cetățenilor români domiciliați în străinătate, de a achizitiona terenuri în scopul activităților agricole, aceștia fiind obligați să locuiască 5 ani pe teritoriul României, înainte de cumpărare. Din păcate, acest amendament nu a avut susținerea necesară pentru a fi validat, însă voi lucra în continuare la înlăturarea acestor discriminări din contextul legii menționate.

Investițiile în România și dezvoltarea sectorului agricol reprezintă o prioritate pentru Guvern, pentru parlamentarii liberali și de aceea avem nevoie de o legislație conformă normelor europene și direcțiilor de dezvoltare economică a țării”, a spus Cristian Niculescu Țâgârlaș.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole