Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș: ”Liderii USR PLUS trebuie să renunțe la orgoliile personale”

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Senatorul liberal Cristian Niculescu Țâgârlaș consideră că Planul Național de Investiții ”Anghel Saligny” răspunde nevoilor și așteptărilor românilor, motiv pentru care face apel la USR PLUS să țină cont de angajamentul comun asumat prin intrarea la guvernare.

Totodată, parlamentarul de Maramureș mai spune că liderii formațiunii USR PLUS trebuie să renunțe la orgoliile personale.

”Maramureșenii mi-au dat votul lor pentru a avea condiții de trai mai bune și o calitate a vieții superioară. Asta m-am angajat în fața lor și pentru asta acționez în mandatul meu de senator. Oamenii au nevoie de drumuri mai bune, de alimentare cu apă, canalizare și gaze naturale în locuințele lor. Dezvoltarea comunităților locale este printre prioritățile programului de guvernare și fac apel la partenerii noștri de coaliție de la USR PLUS să țină cont de angajamentul comun asumat prin intrarea la guvernare.

Planul Național de Investiții ”Anghel Saligny” răspunde nevoilor și așteptărilor românilor, dezvoltării comunităților locale și nu jocurilor sau intereselor politice.

La nivelul județului Maramureș avem în prezent 200 km de drumuri județene neasfaltate, 450 km de drumuri județene nereabilitate, 2000 km de drumuri locale și străzi neasfaltate iar 50% din populație nu are apă potabilă de la rețea, 70% din populație nu beneficiază de canalizare iar 64% din populație nu este racordată la rețeaua de gaz metan. Sunt cifre care reflectă realitatea vieții maramureșenilor și a multor români din alte județe ale țării.

De aceea avem nevoie de un plan național de investiții astfel încât nicio comunitate să nu fie condamnată la subdezvoltare iar românii să nu traiască în sărăcie. Datoria noastră este de a duce la bun sfârșit proiecte care pot asigura o viață decentă si o nouă calitate superioară a vieții.

Înainte de a lua orice decizie care poate avea consecințe politice pe termen lung, liderii USR PLUS trebuie să renunțe la orgoliile personale, aducându-și aminte că s-au angajat în fața românilor să contribuie la dezvoltarea țării, inclusiv prin asumarea programului de guvernare liberal care pune în prim plan nevoile românilor si dezvoltarea comunităților locale”, a spus Cristian Niculescu Țâgârlaș.

Vlad HERMAN

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2