Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș: ”Proiectele legislative trebuie analizate în detaliu” (VIDEO)

Senatorul liberal Cristian Niculescu Țâgârlaș consideră că proiectele legislative trebuie analizate în detaliu și verificate nu numai sub aspectul fondului, ci și al formei în care sunt redactate, altfel pot fi considerate neconstituționale.

El a dat ca exemplu modul în care este redactat proiectul de lege pentru modificarea Legii 160/1998 privind organizarea și exercitarea profesiei de medic veterinar.

”Multe legi nu trec de controlul a priori exercitat de CCR, iar acest lucru determină întârzieri în reglementarea unor domenii-cheie. Cauzele sunt lipsa aprofundării practicii CCR și omisiunile privitoare la forma corectă de redactare a legilor.

Din acest motiv, am atras atenția asupra modului în care este redactat proiectul de lege pentru modificarea Legii 160/1998 privind organizarea și exercitarea profesiei de medic veterinar. Proiectul propune ca vânzarea produselor farmaceutice pentru uz veterinar să se realizeze doar sub stricta coordonare a medicilor veterinari.

Această inițiativă, deși este bună în fond și ține cont de normele europene din domeniu, poate fi considerată neconstituțională, din cauza unor aspecte ce țin de formă. De aceea, proiectele legislative trebuie analizate în detaliu și verificate nu numai sub aspectul fondului, ci și al formei în care sunt redactate”, a spus Cristian Niculescu Țâgârlaș.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu