Senatorul Dan Ivan: Premierul Cîțu să dea explicații pentru eșecul vaccinării

Tot mai multe voci, venite în special din rândul parlamentarilor, susțin că situația dezastruoasă în care se află în prezent România, în ceea ce privește numărul îmbolnăvirilor și al ratei mortalității cauzate de infecția cu COVID-19, este dată de proasta gestionare a situației pandemice în care ne aflăm, Guvernul condus de premierul Florin Cîțu fiind principalul factor responsabil. În condițiile unor recorduri negative atinse de România, ce ocupă locul 2 în Europa și locul 6 la nivel mondial în privința numărul deceselor înregistrate în ultimele zile, demnitarii USR-PLUS i-au cerut șefului Executivului un raport detaliat cu privire la măsurile luate în fața valului 4 al pandemiei, pe care să îl prezinte în plenul Parlamentului.

”Este cât se poate de evident faptul că am intrat într-un blocaj al gestionării unei situații ce impune foarte multă responsabilitate. Or tocmai despre responsabilitate nu putem vorbi când vedem că principala preocupare a primului-ministru este asigurarea funcției pe care o deține, în ieșirile sale publice făcând aproape obsesiv referire la moțiuni de cenzură, atacuri venite din dreapta și stânga, alianțe ce nu țin cont de interesele românilor etc.

Sigur, Florin Cîțu poate spune ce dorește, poate să acuze pe oricine de periclitarea sănătății populației, însă realitatea este că la congresul PNL, în urma căruia a fost desemnat președinte al formațiunii, cei 5 mii de participanți din întreaga țară au ignorat total minimele norme de protecție sanitară. Și asta în frunte cu președintele statului, Klaus Iohannis, și liderii partidului liberal. Deși toți participanții trebuie să primească amendă, așa cum au primit mulți cetățeni simpli care nu au respectat regulile impuse de pandemie, până acum, nu am văzut nicio reacție din partea autorităților, în acest sens.

Este imperios necesar ca premierul Cîțu să dea explicații pentru situația catastrofală în care ne aflăm în acest moment, când România ocupă penultimul loc în statisticile privind vaccinarea populației. Parlamentarii USR-PLUS i-au solicitat să vină în plen, să ne arate cauzele pentru care campania de vaccinare este un eșec și să prezinte românilor măsurile ce vor fi luate pentru a reduce numărul infectărilor și al deceselor”, a spus senatorul USR-PLUS Dan Ivan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Conform datelor furnizate de Comitetul Național de Vaccinare (CNCAV), din totalul deceselor raportate în ultimele ore în lume, decesele din România reprezintă 5%, iar din totalul deceselor raportate în ultimele ore în Europa, decesele din România reprezintă 11.5%. Totodată, în România s-au înregistrat de 2,2 ori mai multe cazuri noi decât media europeană și de 6 ori mai multe cazuri decât media în lume.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu