Dan Ivan, senator USR PLUS: Șase luni de mandat, cu cele mai multe inițiative legislative în Parlament

 

Cu 23 de proiecte de lege inițiate, Dan Ivan, este cel mai activ dintre senatorii județului, având câteva contribuții remarcabile pentru primele șase luni de mandat. De altfel, activitatea senatorului Dan Ivan este determinată în mare parte și de funcția de Secretar al Biroului Permanent al Senatului, deținută în această primă sesiune a noului parlament. Conform parlamentarului USR-PLUS, inițiativele sale legislative au vizat în principal facilități pentru categorii defavorizate, dar și sprijinirea educației și sportului, precum și eliminarea privilegiilor pentru anumite categorii de beneficiari.

”Pentru mine, principala preocupare a fost, așa cum USR a susținut mereu, gestionarea mai chibzuită a banului public. Am început prin eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari și pentru cei condamnați penal, dar și cu tăierea acestor privilegii pentru viitorii pensionari de lux ai administrației publice locale: primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de consilii județene. Sunt un adept al principiului contributivității și am demarat astfel câțiva pași înspre ceea ce ne dorim în final, eliminarea tuturor acestor indemnizații nefirești, privilegii pe care nimeni nu le poate avea într-un stat de drept, unde legea este aceeași pentru toți. În timp ce unii încasează lunar zeci de mii de lei, pe lângă pensie sau salariu, alții sunt lăsați în voia sorții. De aceea, am considerat imperios necesar ca statul să acorde alocații și pentru tinerii majori ce urmează cursurile din învățământul special, nu doar celor din învățământul liceal sau profesional. A fost o altă inițiativă legislativă pe care am semnat-o și am promovat-o.

Tot în zona tineretului și a educației, am fost cosemnatar al proiectului de lege privind redeschiderea curților școlilor, după ce anii trecuți am susținut acest demers la nivelul municipiului Baia Mare. Așa cum știm cu toții, curtea școlii a fost locul de joacă predilect pentru multe generații de copii. Purtând cheia în gât, cu toții am bătut mingea, am alergat sau am avut diverse activități recreative în curtea școlii. A fost un loc în care ne simțeam în siguranță și unde socializam altfel decât se întâmplă azi, când internetul ocupă majoritatea timpului pentru foarte mulți tineri. Și nici nu e de mirare, având în vedere faptul că terenurile de sport din curțile școlilor sunt inaccesibile copiilor, fapt care cu siguranță nu are un efect pozitiv asupra sănătății acestora.

Printre prioritățile mele s-a numărat și nevoia existenței unei transparențe în ceea ce privește luarea deciziilor în administrația locală sau centrală, fapt evidențiat de proiectul de lege prin care întreaga activitate administrativă va fi digitalizată. Orice cetățean al acestei țări are dreptul de a se implica direct și fără opreliști în gestionarea problemelor localității sale, astfel că mediul online îi va acoperi această nevoie. Cu toții vom putea consulta documentația aferentă unui anume proiect de lege sau hotărâri de consiliu județean ori local, aleșii aflându-se în imposibilitatea de a mai lua decizii în defavoarea cetățenilor”, a conchis Dan Ivan, senator USR-PLUS de Maramureș.

Pe lângă cele 23 inițiative legislative, majoritatea aflate în dezbaterea Senatului, Dan Ivan a depus încă 5 întrebari și interpelari, având totodată 12 luări de cuvânt în plen.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu