SEZONUL DE VARĂ – Traseele montane din județ, verificate de salvatorii montani rând pe rând

Salvatorii montani angajați ai Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș au trecut la verificarea traseelor turistice omologate din judetul Maramureș. În teren se vor afla și salvatorii montani voluntari aflați sub contract cu Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș, precum și voluntarii aspiranți care se pregătesc pentru a deveni salvatori montani.

Salvamont Maramureș a anunțat că această acțiune de verificare a tuturor traseelor omologate existente va dura cirva 60 de zile, iar acolo unde vor fi identificate probleme acestea vor fi remediate, traseele fiind curățate și re-marcate.

„Vor fi plantati stalpi de lemn in golul alpin sau unde lipseste vegetatia, vor fi montate indicatoare si panouri de informare/avertizare, vor fi zile dedicate ecologizarii traseelor, respectiv va fi o activitate intensă care se va întinde pe tot parcursul anului pană la sosirea iernii și tocmai de aceea așteptăm ca ONG-urile și voluntarii cu activitate in acest domeniu să vina aproape de noi si să ne dea o mână de ajutor”, a anunțat Salvamont Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu