SFATURILE SPECIALIȘTILOR – Cum facem un concediu reușit cu bani puțini

Sunt multe greșeli pe care le facem atunci cand ne planificăm un concediu. Iar prima dintre ele este că nu ne stabilim un buget clar, respectiv concediul trebuie planificat din timp. Toți ne dorim un concediu în care să fim răsfățați, să ne facem toate poftele, să avem amintiri de neuitat din destinații cat mai exotice. Doar că acest gen de concedii, de regulă, costă foarte mult. Iar bugetul pentru un concediu ca la carte ar trebui să fie pe măsură. Însă, putem avem un concediu reușit cu bani puțini dacă urmăm o serie de reguli. Care sunt acestea ne spune Diana Iluț, specialist în turism.

„Plecăm de la ideea că ne gandim din timp la concediu, facem eforturi să pregătim concediul și atunci acea perioadă ar trebui să fie perfectă. Ce înseamnă un concediu perfect? În primul rand să fie un concediu care să mi se potrivească mie, cel care plec în concediu. Eu am o vorbă – nu te duce niciodată în concediu dacă acolo unde mergi e mai rău ca la tine acasă. Mergem în concediu pentru că vrem să ieșim din rutina zilnică și atunci trebuie să fie mai bine ca la noi acasă. Facem concediul și în funcție de banii pe care îi avem. Foarte multă lume vrea concedii cu bani foarte puțini, să aibă servicii foarte bune și în varf de sezon dacă se poate, atunci cand există o presiune asupra prețului formată ca urmare a solicitărilor foarte multe. În turism nu există magii, o vrajă care aduce un preț fenomenal la un hotel foarte bun. Prețurile se fac pe bază de cost și costul atunci cand vorbim de hoteluri bune, servicii bune, mancare bună, atunci înseamnă un cost mare”, ne spune Diana Iluț. Prima regulă care trebuie respectată dacă vrem un concediu de vis cu bani puțini este să nu mergem o perioadă foarte lungă. Nu de puține ori ajungem în situația în care avem 14 zile de concediu și ne dăm seama că ne-ar fi ajuns și 7.

„O altă variantă ar fi să alegem perioadele cu prețuri reduse, perioadele de început de sezon, de final de sezon, perioadele în care, din varii motive, se circulă mai puțin. Asta înseamnă că dacă vreau să merg în Austria la un resort care are și SPA, să pot merge pe partie, atunci nu voi alege Crăciunul și Revelionul, ci voi alege o altă perioadă, în care aceleași servicii le voi avea la un alt preț. O altă variantă ar fi să coboram puțin pretențiile. De ce? Pentru că dacă vorbim de destinații foarte cunoscute, cum este Turcia, unde merg foarte mulți băimăreni, sunt cateva reguli de formare a prețului. Iar prima regulă este cu cat resortul e mai aproape de aeroportul din Antalya prețul va fi mai mare. Atunci cand nu ne deranjează că facem o oră jumate-două ore pană la hotel s-ar putea să găsim un hotel foarte bun, cu servicii foarte bune, dar cu un preț mai redus. A doua regulă este plaja. Cu cat plaja este foarte bună, cu atat prețul e mai mare. Avem hoteluri care nu sunt amplasate chiar pe plajă, iar dacă nu ne deranjează asta atunci avem șanse să găsim ceva de calitate”, a adăugat Diana Iluț.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu