ȘI ÎN MARAMUREȘ – Se testează în premieră utilizarea hidrogenului în amestec cu gazele naturale

Oficialii companiei Delgaz Grid spun că într-o primă etapă, vor fi testate componente de rețea și aparate de utilizare a gazelor naturale, în poligonul de instruire al companiei, respectiv în etapa a doua vor fi realizate teste pe tronsoane de rețea existentă și pe instalațiile și aparatele de utilizare aferente acestora.

„Proiectul se va desfășura în perioada noiembrie 2022 – octombrie 2024 și urmărește să analizeze și să demonstreze că, din punct de vedere tehnic, este posibilă și sigură adăugarea de hidrogen, în proporție de 20% din volum, în rețelele de distribuție și instalațiile de utilizare a gazelor naturale existente în România.

Scopul proiectului este atât de analiză a compatibilității și comportării elementelor rețelelor de distribuție selectate în proiectul pilot, respectiv a instalațiilor/aparatelor de utilizare aferente, la amestecul de GN-20% vol. H2, cât și de evaluare a posibilității de conversie a acestora la amestecul de GN–H2.

Instalațiile de utilizare ale consumatorilor (conducte, aparate de utilizare etc.) și elementele componente ale sistemului de distribuție (conducte, branșamente, fitinguri, armături, regulatoare, contoare etc.) nu vor fi modificate pentru acest proces. Rezultatele proiectului vor servi drept model de bună practică pentru viitoarele proiecte și pentru utilizarea hidrogenului în diferite domenii (inclusiv pentru încălzire, prepararea apei calde menajere și a hranei)”, precizează Delgaz GRID.

Oficialii companiei dau asigurări că va fi asigurată, în prealabil, informarea clienților și obținerea acceptului acestora pentru realizarea testelor pe instalațiile/aparatele de utilizare din proprietate.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu