SIGHET – Dizolvarea Consiliului Local, cerută în instanță

Probleme mari la Sighetu Marmației, acolo unde se cere în instanță dizolvarea Consiliului Local. Consilierii locali nu se înțeleg între ei, certuri peste certuri, interese, totul în defavoarea sighetenilor de rând care așteaptă de la consilierii locali cu totul și cu totul altceva decât scandal și ceartă.

„La data de 2 aprilie 2021, in calitate de primar al muicipiului Sighetu Marmației, am solicitat Tribunalului Maramures, Secția de contencios administrativ și fiscal, să se constate dizolvarea de drept a Consiliului Local Sighetu Marmației motivat de faptul că în patru luni consecutive au fost convocate cinci ședințe de Consiliu Local în care nu s-a pronunțat nicio hotărâre. Asta în condițiile în care articolul 143, alineat 1, litera b din Codul Administrativ prevede trei sedințe. Au fost supuse dezbaterii Consilului Local în cele 5 sedinte extraordinare proiecte de hotărâre care vizau în principal reorganizarea Primăriei și a serviciilor din subordinea Consiliului Local, majoritatea consilierilor locali votând impotriva acestor proiecte, generand in blocaj instituțional”, precizează Vasile Moldovan, primarul din Sighet.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu