Simona Halep a devenit principala favorită la câștigarea Roland Garros

Cu câteva săptămâni rămase până la startul turneului de la Roland Garros, Simona Halep a devenit principala favorită la câștigarea competiei.

Roland Garros 2021 va începe pe 30 mai, iar Simona Halep pornește această competiție cu mari așteptări, având în vedere că zgura este una dintre suprafețele pe care se simte cel mai bine.

Sportiva noastră are multe amintiri plăcute de la Roland Garros, acesta fiind locul în care a câștigat primul său Grand Slam, în 2018, după o finală cu Sloane Stephens. De asemenea, Simona mai are în palmares încă două finale pierdute la Roland Garros.

Așadar, nu încape nicio îndoială că Simona Halep se simte excelent la Paris, turneu în care a avut tot timpul așteptări ridicate.

Iar evoluțiile bune pe zgură ale Simonei au făcut ca sportiva noastră să devină principala favorită la câștigarea Roland Garros, potrivit cotelor publicate de Unibet. Astfel, Simona are cota 6.00 să câștige turneul, fiind urmată de Iga Swiatek (cota 6.50), Ashleigh Barty (cota 7.00), Garbine Muguruza (cota 9.00), Naomi Osaka (cota 10.00) și Aryna Sabalenka (cota 14.00).

Prezentarea favoritelor:

  1. Simona Halep – Ocupă locul 3 în clasamentul WTA și are două turnee de Grand Slam în palmares, între care și cel de la Roland Garros 2018. Simona se simte excelent la Roland Garros, având un procentaj de 76% al victoriilor. Ea a câștigat 31 de meciuri pe tabloul principal și a pierdut 10. La ediția din 2020, Simona s-a oprit în optimile de finală, fiind învinsă de Iga Swiatek. Zgura rămâne însă suprafață numărul 1 pentru Simona, care a demonstrat tot timpul că e capabilă de rezultate excelente. Simona este totodată cea mai constantă jucătoare din top 10 WTA.
  1. Iga Swiatek – Este campioana din 2020 de la Roland Garros. A mai ajuns pe tabloul principal doar în 2019, când s-a oprit în optimi, fiind învinsă categoric de Simona Halep. Poloneza s-a revanșat la ediția din 2020, când a eliminat-o pe Simona Halep tot în optimi, după o victorie clară. La singurul Grand Slam din 2021, Australian Open, Swiatek s-a oprit în optimile de finală, fiind învinsă tot de Simona Halep.
  1. Ashleigh Barty – Cel mai bun rezultat al său la Roland Garros datează din 2019, când a reușit să câștige turneul după o finală cu Marketa Vondrousova. La ediția din 2020 a absentat. Barty are un caz interesant deoarece la celelalte cinci ediții de la Roland Garros la care a participat nu a trecut niciodată de turul 2. Conduce însă în acest moment detașat în clasamentul WTA.
  1. Garbine Muguruza – Este o altă jucătoare care se simte foarte bine pe zgură. Cel mai bun rezultat al său de la Roland Garros este cel din 2016, când a câștigat turneul. Mai are o semifinală în 2018, iar la ediția din 2020 a fost eliminată în turul trei. În ultima perioadă a avut probleme medicale, motiv pentru care s-a și retras din turneul de la Madrid. 
  1. Naomi Osaka – Pentru mulți, nipona este cea mai bună jucătoare din lume în momentul de față. A câștigat deja patru Grand Slam-uri, două la US Open și două la Australian Open. La Roland Garros nu a reușit însă să treacă niciodată de turul trei, dar a declarat recent că speră să obțină o mare performanță pe zgură în acest sezon.
  1. Aryna Sabalenka – Bielorusa are rezultate bune în ultimii doi ani, însă la turneele de Grand Slam nu a confirmat până acum. La Roland Garros nu a trecut niciodată de turul 3. Impresionează prin stilul său agresiv, în care își asumă multe riscuri. Sabalenka este genul de jucătoare capabilă să învingă pe oricine într-o zi bună.
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu