Simona Halep renunţă la turneul WTA de la Palermo, au anunţat organizatorii

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial, a renunţat să participe la turneul WTA de la Palermo din cauza carantinei obligatorii impuse în Italia pentru orice persoană care vine din România sau Bulgaria, au anunţat, duminică, organizatorii turneului, citaţi de AFP, informează AGERPRES.

“Noi am aflat cu tristeţe decizia Nr.2 mondial de a-şi anula participarea”, a declarat directorul turneului, Oliviero Palma, într-un comunicat dat publicităţii.

Conform organizatorilor turneului, această decizie, care le-a fost comunicată prin intermediul managerului jucătoarei române, Virginia Ruzici, este legată de carantina impusă în Italia tuturor persoanelor care s-au aflat în România sau Bulgaria în precedentele 14 zile.

Această măsură a fost adoptată vineri de autorităţile italiene, în timp ce România şi Bulgaria înregistrează o creştere a cazurilor de coronavirus în ultimele săptămâni.

“Noi eram optimişti ieri (sâmbătă) şi am informat staff-ul Simonei Halep în legătură cu faptul că jucătorii şi jucătoarele profesioniste nu s-ar supune acestei carantine”, a adăugat Palma.

“Dar staff-ul lui Halep ne-a comunicat decizia sa, care strică toate eforturile noastre. Noi suntem trişti şi profund decepţionaţi”, a mai spus Oliviero Palma.

Oliviero Palma anunţase sâmbătă pe contul său de Twitter că ”Halep va participa la cea de-a 31-a ediţie a Openului feminin de tenis de la Palermo”.

Organizatorii turneului WTA de la Palermo, programat să înceapă pe 3 august şi care va consemna reluarea circuitului profesionist feminin de tenis, au precizat, vineri, că au cerut o derogare de la obligaţia carantinei instituite pentru persoanele care vin din România şi care ar putea-o împiedica pe Simona Halep, numărul doi mondial, să participe la competiţie.

”Am trimis o solicitare urgentă ministrului Sănătăţii, Roberto Speranza, pentru a cere o derogare la ultima ordonanţă pentru jucătoarele de tenis care vor participa la turneu”, a explicat, într-un comunicat, directorul turneului, Oliviero Palma.

Directorul turneului, care se va desfăşura între 1 şi 9 august la Palermo, s-a declarat convins că ”protocoalele sanitare adoptate de WTA sunt destul de stricte pentru a garanta siguranţa şi sănătatea sportivilor, dar şi a tuturor persoanelor implicate în eveniment”.

Circuitele profesioniste de tenis au fost întrerupte în luna martie din cauza pandemiei de coronavirus.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1