Jucatoarea romana de tenis Simona Halep a castigat, marti, primul sau meci disputat in 2016, 6-4, 2-6, 6-1 cu Caroline Garcia (Franta), si s-a calificat in sferturile de finala ale turneului WTA de la Sydney, dotat cu premii totale de 687.900 dolari, informeaza agerpres.
Halep, numarul doi mondial si principala favorita a turneului de la Sydney, unde a intrat direct in optimile de finala, s-a impus dupa o ora si 53 de minute, meciul fiind echilibrat, mai putin in ultima sa parte, cand romanca s-a desprins decisiv.
Simona, care a renuntat saptamana trecuta la turneul de la Brisbane, din cauza accidentarii la tendonul lui Ahile, a cerut de doua ori interventia medicului in meciul cu Garcia, dar a putut sa il duca pana la capat.
Garcia a inceput bine meciul si a condus cu 1-0 si 2-1, dar Halep a egalat de fiecare data, iar apoi a reusit un break, desprinzandu-se la 4-2. La 5-3, Garcia a ratat o minge de break, iar apoi Simona a incheiat primul set cu 6-4, in 43 de minute.
Frantuzoaica a condus ostilitatile si in setul secund, avand un ghem avans pana la 3-2, cand a reusit sa castige pe serviciul Simonei si s-a dus la 4-2. Garcia a facut apoi 5-2, iar Halep, in ciuda faptului ca s-a consultat din nou cu antrenorul Darren Cahill (a facut-o si dupa primul set, n. red.), a cedat setul cu 2-6, in 33 de minute.