SINDICATELE ACUZĂ – Agenții de penitenciare de la Gherla cu capul în pământ în fața deținuților

Federația Națională din Administrația Națională a Penitenciarelor aduce în atenția opiniei publice gravele probleme care există la Penitenciarul Gherla, acolo unde ajung și mulți maramureșeni condamnați de instanță pentru diferite ilegalități. Cel mai recent incident a fost cel din data de 23 decembrie 2021, când  „deținutul Cristian STOICA a încercat să-l înjunghie pe șeful de secție cu un cuțit improvizat și un ciob provenit de la o oglindă. Deținutul este condamnat la o pedeapsă de 7 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, fiind clasificat în categoria deținuților care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului”.

„Deținutul Cristian STOICA a bătut insistent în ușa camerei de deținere pe motiv că dorește să se mute la o altă cameră de deținere. În momentul în care a fost deschisă ușa de la camera de deținere, de către supraveghetorul de serviciu deținutul a încercat, prin grilajul de la ușă, să-l înjunghie pe șeful de secție cu un ciob provenit de la o oglindă. Asupra deținutului a fost descoperit și un cuțit improvizat dintr-o coadă de lingură metalică. Anterior producerii tentativei de omor, șeful de secție a fost scuipat, înjurat și amenințat prin grilajul camerei de de către deținutul Cristian STOICA. La nivelul Penitenciarului Gherla se cunoaște că deținutul Cristian STOICA este unul dintre cei mai agresivi condamnați.

Membrii echipei operative speciale (grupa de intervenție) a Penitenciarului Gherla au intervenit prin folosirea scuturilor și tonfelor din dotare și cu reușit imobilizarea deținutului cu cătușe metalice pentru mâini, în poziția cu mâinile la spate. Deținutul Cristian STOICA a fost prezentat la cabinetul medical al penitenciarului, întrucât prezenta urme de sânge la nivelul scalpului și hemifață dreaptă, unde a refuzat îngrijirile medicale necesare. La cabinetul medical, deținutul Cristian STOICA a adresat amenințări personalului medical. Este de notorietate că sectorul operativ al Penitenciarului Gherla este lipsit de coordonare și implicare din partea factorilor decizionali. Lipsa de profesionalism și curaj a ofițerilor din cadrul sectorului siguranța deținerii și regim penitenciar din Penitenciarul Gherla, care tolerează comportamentele dezadaptative ale deținuților, a condus la producerea unor evenimente negative majore (agresiuni, amenințări ale angajaților de către deținuți, tentative de evadare ca în filme etc).

La una dintre cele mai importante activități din penitenciar (apelul deținuților) supraveghetorii intră în camerele de deținere cu capul în pământ ca să nu-și întâlnească privirile cu ale deținuților de teamă să nu fie jigniți, amenințați”, reclamă sindicatele.

Aceștia spun că rapoartele de pedepsire împotriva deținuților pentru încălcarea legii și regulilor în penitenciar sunt întocmite în zadar, „dacă factorii de conducere ai sectorului operativ anulează în mod dubios rapoartele, încurajând în acest fel comportamentul deținuților. Practic, deținuții nu sunt reabilitați pentru societate, existând probabilitatea ca, odată liberați, să comită alte infracțiuni”.

„Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) se face că nu vede derapajele de la Penitenciarul Gherla. Anterior producerii incidentului, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a fost informată cu privire la toate evenimentele negative petrecute la Penitenciarul Gherla, însă nu a dispus niciun control care să verifice aspectele cu care a fost sesizată. Chiar la sfârșitul anului 2021, reprezentanții angajaților au semnalat conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor că este previzibilă o încercare a deținuților de a înjunghia un angajat. La scurt timp s-a și întâmplat”, concluzionează FSANP.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu