Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar Spiru Haret Maramureş câştigă prin sentinţe definitive noi drepturi salariale pentru membrii săi

Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar Spiru Haret Maramureş s-a remarcat prin implicarea în susţinerea membrilor, prin dialog deschis şi o comunicare constructivă cu Inspectoratul Şcolar, Consiliul Judeţean, autorităţile locale şi directorii de şcoli, pe diferite speţe.

Ultimele acţiuni demarate de Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar Spiru Haret Maramureş au avut ca scop recuperarea drepturilor salariale ale membrilor.

“S-au câştigat în instanţă drepturile cuvenite membrilor de sindicat privind recalcularea corectă, raportat la anul curent, a procentului de 10% la salariul de bază pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, funcţiei de profesor pentru învăţământul primar şi preşcolar; a procentului de 25% la salariul de bază pentru gradaţia de merit; a procentului de 15% la salariul de bază pentru îndeplinirea funcţiei de personal didactic din învăţământul special şi a sporului de simultaneitate.

Ne-am bucurat că unii dintre membri au beneficiat simultan de câştigarea mai multor drepturi care li se cuveneau.
Totodată, am depus în instanţă solicitări pentru recuperarea drepturilor salariale ale contabililor şi secretarelor privind sporul de stabilitate, care nu se regăseşte unitar în programul Edusal.

Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar Spiru Haret Maramureş luptă în permanenţă pentru membrii de sindicat” a menţionat preşedintele la nivel judeţean, Pop Daniel

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu