Sistem de realitate augmentată implementat la Muzeul Principia din Alba Iulia

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Turiştii care vor ajunge în Alba Iulia vor fi întâmpinaţi, atunci când se vor afla la câţiva metri de Muzeul Principia, cu mesaje virtuale de către „personaje antice” proiectate pe un perete de sticlă, ca urmare a implementării unui sistem de realitate augmentată, printr-un proiect cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, informează agerpres.

Secvenţele video se declanşează de îndată ce este detectată prezenţa vizitatorilor la câţiva metri de peretele de sticlă al muzeului, pe care este montat display-ul interactiv.

„Sistemul pus în funcţiune la Muzeul Principia ne permite să intrăm în atmosfera anticului Apulum, dar şi să descoperim într-un mod interactiv secvenţe importante petrecute pe aceste meleaguri în urmă cu aproape două mii de ani – vizita împăratului Marcus Aurelius Severus Antoninus, supranumit Caracalla, ridicarea zidului de piatră al castrului de la Apulum, munca în atelierele de ceramică şi cărămidă, avansarea în funcţii militare şi civile, paza castrului, luptele de gladiatori, viaţa unor campioni la lupte individuale, precum Caius Iulius Iustus, un fel de Spartacus al Legiunii a XIII-a Gemina şi un foarte bun mentor pentru tinerii recruţi etc.”, a afirmat, luni seara, managerul de proiect, Nicu Neag.

În total, sunt 115 secvenţe video – de interacţiune şi stand by. În prima categorie intră cele în care personajele dialoghează în trei registre vizuale. Cele de stand by rulează pe ecran până în momentul detectării prezenţei vizitatorilor.

„Ave Hospes! Eu sunt Împăratul Caracalla, iubit de soldaţi şi temut de duşmani! Mă bucur să văd că sunt la fel de popular aici şi după aproape 2.000 de ani”, este doar unul dintre mesajele virtuale cu care vor fi întâmpinaţi, de acum înainte, vizitatorii.

Interacţiunile virtuale sunt posibile printr-un sistem de realitate augmentată, primul de acest fel realizat şi pus în funcţiune la Alba Iulia.

Dialogurile virtuale cu personaje care au activat în anticul Apulum se derulează sub forma unor secvenţe video ce sunt proiectate pe un display interactiv montat pe unul dintre pereţii de sticlă exteriori ai muzeului. Responsabilă de dirijarea dialogurilor virtuale este o aplicaţie dedicată.

Amplasat în Piaţa Cetăţii, Muzeul Principia este locul în care este valorificată turistic o parte din clădirea Principiei castrului roman de la Apulum. Aici şi-a avut sediul comandamentul Legiunii a XIII-a Gemina, singura legiune care a staţionat pe teritoriul Daciei pe toată perioada ocupaţiei romane.

Muzeul este unul dintre locurile în care localnicii şi turiştii pot afla povestea castrului ridicat de romani la Apulum. Anul trecut, a fost vizitat de aproape 13.000 de persoane.

FOTO albaiuliaqr.ro

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2