Skoda ia în considerare retragerea din China

Skoda Auto, divizie a grupului Volkswagen, ia în considerare retragerea din China, urmând ca anul viitor să fie anunţată decizia finală, a anunţat directorul general Klaus Zellmer într-un interviu acordat săptămânalului german Automobilwoche, transmite Reuters, informează AGERPRES.

„Concurenţa este extrem de intensă acolo, deci vom lua în considerare, alături de partenerul din societatea noastră mixtă chineză, cum vom proceda”, a explicat Zelmer.

Acesta a adăugat: „Dacă vrem să ne concentrăm energia, merită să analizăm toate scenariile şi apoi să luăm o decizie”.

Producătorul auto ceh Skoda ar putea, pur şi simplu, să ia în considerare vânzarea de maşini în China în loc să le producă acolo, a declarat Zellmer. Acesta a indicat că în acest moment Skoda vrea să se concentreze mai mult pe piaţa auto din India.

Oficialii Volkswagen nu au răspuns solicitărilor de a comenta informaţia.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu