Șofer depistat cu două permise de conducere. Ce pedeapsă riscă acum

Reclame home 1
Reclame home 1

În Punctul de Trecere a Frontierei Siret din judeţul Suceava s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 49 de ani. Bărbatul era la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, înmatriculat în Ucraina.

„Cu ocazia verificărilor la frontieră, persoana în cauză a prezentat odată cu pașaportul și permisul de conducere. Existând suspiciuni privind autenticitatea permisului, colegii noștri au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că documentul în cauză nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Bărbatul a declarat că deține un alt permis de conducere, pe care l-a prezentat ulterior, însă în urma verificărilor s-a constatat că este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul pe care îl conduce”, precizează ITPF Sighetu Marmației.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiuniulor de uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2