Sondaj: Ce cred tinerii romani despre educatie, politica si administratie

tineri somajTinerii romani cred ca educația ar trebui sa fie o prioritate pentru Guvern, potrivit unui studiu lansat vineri, care a fost realizat in perioada 15 – 21 februarie, de AudienceNet, la solicitarea Fundatiei Stanga Democratica si Fundatiei Europene de Studii Progresiste.

“Studiul releva cateva elemente, dupa parerea noastra, extrem de interesante. In primul rand prioritatea numarul unu pentru tinerii din Romania este educatia. 96% dintre tineri au identificat educatia ca fiind prioritatea absoluta pentru ei si prioritatea care ar trebui sa ghideze activitatea guvernamentala. Al doilea subiect de interes este sanatatea”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, presedintele Fundației Stanga Democratica.

Educatia si Sanatatea sunt temele care conteaza cel mai mult pentru tinerii din Romania. Astfel, 96% dintre tineri considera ca Educatia trebuie sa fie principala prioritate a oricarui guvern, urmata de Sanatate (95%). De asemenea, tanara generatie isi doreste ca elevii si studentii sa obtina mai mult sprijin financiar pentru educatie si un sistem de sanatate eficient, lipsit de coruptie;

Potrivit studiului, 96% dintre tineri considera ca onestitatea este una dintre calitatile principale pe care trebuie sa le aiba oamenii politici; totodata, 81% dintre tineri considera ca nivelul actual al coruptiei este daunator pentru viitorul tarii.

Un procent de 84% dintre tineri considera ca decidentii ignora viziunea lor, iar 56% dintre tineri considera ca generatia lor e mai putin interesata de politica decat parintii sau bunicii lor. 47% dintre tinerii chestionati considera ca votul ar trebui sa fie obligatoriu, in timp ce 42% se opun.

Cei mai multi tineri sunt interesati sa isi petreaca timpul liber ascultand muzica (92%), vizionand filme (91%), lecturand carti (77%), jucandu-se pe PC ori console (67%) sau utilizand retelele sociale (85%).

Doar 32% dintre cei chestionati sunt interesati sa isi dedice timpul liber politicii (informare sau implicare); 36% dintre tinerii din Romania isi doresc sa fie oameni de afaceri, pe urmatoarele locuri in topul preferintelor fiind roluri de oameni de stiinta si sportivi.

Concluziile studiului au avut la baza o cercetare sociologica obiectiva, cu peste 1.000 de subiecti intre 15 si 34 de ani, care a avut menirea de a genera politici publice cu care tinerii sa rezoneze si pe care sa le perceapa ca fiind utile pentru ei.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2