Spectacol caritabil ”Muzică pentru viață” la Teatrul Municipal Baia Mare

Miercuri, 22 martie, de la ora 18.00, la Teatrul Municipal Baia Mare va avea loc spectacolul caritabil ”Muzică pentru viață”, susținut de Orchestra Simfonus din cadrul Colegiului de Arte Baia Mare, coordonator Călin Ionce, dirijor Alex Rusu și de Corul de Copii Recreart Baia Mare, coordonatori Mădălina Costin și Laura Bucureștean.

Scopul spectacolului îl reprezintă strângerea de fonduri pentru susținerea recuperării Patriciei Mare, o fetiță de 3 ani din Baia Mare, diagnosticată cu Sindromul Charge. Printre afecțiunile de care suferă Patricia, se numără sindrom extrapiramidal (hipoton-hiperkinetic), tulburare de dezvoltare motorie, tulburare de atenție vizuală și socializare, retard psihomotor sever, distrofie gradul 2, suspiciune de boală neurometabolică.

Strângerea de fonduri este cu atât mai necesară în aceste momente, cu cât Patricia împreună cu părinții săi va merge în data de 18 martie la Spitalul Gemelli din Roma pentru investigații amănunțite privind starea ei, în speranța stabilirii unui tratament eficient.  O parte din sumă a fost achitată deja către spital, urmând ca pe parcursul șederii lor acolo să primească factura finală. Organizatorii speră ca prin susținerea acestui spectacol și prin mobilizarea comunității să se strângă o parte din suma necesară. De la vârsta de 7 luni până în prezent, Patricia face ședințe de kinetoterapie, care sunt foarte costisitoare, însă necesare pentru a-i aduce abilitățile în funcțiune.

Spectacolul va avea loc în sala mare a Teatrului Municipal Baia Mare, iar informații suplimentare se pot obține la nr. de tel. 0749 154 886.

Donațiile se pot face în urnele din foaierul teatrului sau în conturile:

ASOCIATIA MARE PATRICIA MARIA

IBAN  RO48BTRLEURCRT0613015001 Valuta   EUR

IBAN  RO98BTRLRONCRT0613015001 Valuta   RON

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu