SPITALUL JUDEȚEAN – Investigație în premieră pentru județul Maramureș

Începutul de lună februarie a adus prima investigație Angio-CT-Coronariană, din județul nostru, aceasta fiind făcută la cel mai mare spital din Maramureș. Anunțul a fost făcut de către conducerea Spitalului Județean de Urgență Baia Mare.
„Așadar, cu ajutorul liderului cunoscut în inovație în computer tomografie, aparatul Siemens Healthineers modelul Somatom “Definiton Edge” pe care Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opris” îl are în dotare, se pot reproduce imagini extrem de precise în detectarea patologiilor de la nivel cardiac, precum prezența plăcilor de aterom de la nivelul arterelor coronare, anomalii coronariene, funcția si morfologia valvelor cardiace, evaluarea bypass-urilor și a stenturilor, cât și gradul de perfuzie a acestora.
Colectivul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș”, prin prezența Dr. Trenișan Daniela – medic primar, șef secție Radiologie și Imagistică Medicală, Dr. Ferenț Ioan Florin – medic specialist Cardiologie, tehnicieni, asistenți și nu în ultimul rând prin prezența d-nei Păun Luminița – fizician medical, trainer de aplicații CT și IRM Siemens, au efectuat prima investigație angio -CT- coronariană din județul Maramureș”, a anunțat conducerea Spitalului Județean.
Managerul George Oros a ținut să arate că respectivul computer tomograf acoperă toată gama de investigații CT necesare unui spital judeţean: „Echipamentul poate fi folosit atât pentru bolnavii acuți, cât și pentru cei cronici, completând perfect dotările departamentului de Imagistică Medicală şi implicit secţiei Angio-coronagrafie din cadrul unităţii. Aparatul reprezintă cea mai nouă tehnologie Siemens pentru diagnosticarea imagistică a unei game largi de afecțiuni cardiovasculare și nu numai. Imaginile furnizate sunt de o calitate excepțională și dozele de iradiere sunt reduse cu aproape 40% în cazul acestei tehnologii noi. Practic, odată cu acest gen de investigație neinvazivă a arterelor coronare, pacienții din judeţul Maramureş și cei din nordul Romăniei, bolnavi sau suspectați de asemenea probleme ale arterelor, au intrat într-o perioada mult mai puțin agresivă în ceea ce privește investigațiile propriu-zise”.
„Ne dorim ca prin începerea unor astfel de investigații cu acest soft atât de necesar aparaturii pentru efectuarea Angio CT-ului coronarian, să implementăm metode de investigație, tratamente și îngrijiri specifice, și să funcționăm în parametrii optimi pentru a contribui semnificativ la îmbunătățirea calității investigațiilor medicale, la reducerea mortalității prin infarct miocardic și la diminuarea riscului de deces al pacienților aflați în stare critică”, a adăugat manager, Jr. Oros George Alexandru.
FOTO Spitalul Județean/facebook
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu