Splina giganta, de peste 6 kg, operata cu succes la Spitalul Judetean

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Luni, 3 decembrie, la Spitalul Judetean de Urgenta “Dr. Constantin Opris” din Baia Mare a avut loc o interventie chirurgicala foarte riscanta, dar care a fost solutionata fara probleme de specialistii unitatii medicale, se arata intr-un comunicat al unitatii medicale.

“Este vorba despre o pacienta de 63 de ani, care sufera de leucemie cu celule paroase (una din cele mai greu de tratat boli hematologice) neinvestigata pana acum. Pacienta s-a prezentat, pentru prima data, in Ambulatoriul Integrat – Hematologie al Spitalului Judetean din Baia Mare unde dr. Cristina Truica, in urma investigatiilor de specialitate – analize de laborator, ecografie si Computer Tomograf a stabilit diagnosticul si a constatat ca, in cadrul acestei boli, are o splina extrem de marita care ocupa, practic, intreg abdomenul“, explica dr. Mihaela Lese – coordonator Bloc Operator al Spitalului Judetean de Urgenta “Dr. Constantin Opris” din Baia Mare .

Pe langa dimensiunile foarte mari ale splinei, pacienta avea asociate tulburari de coagulare majore si anemie severa care, cu toate eforturile facute preoperator, nu au putut fi compensate, din cauza stadiului avansat al bolii.

“Cunoscand si acceptand riscurile, impreuna cu pacienta si familia, am decis efectuarea interventiei chirurgicale, intr-un moment in care orice tratament medical preoperator nu reusea sa ii imbunatateasca starea. Astfel ca, s-a intervenit chirurgical luni, 3 decembrie 2018 si s-a efectuat splenectomia.

Interventia a fost una dificila dar, datorita echipei chirurgicale cu experinta in acest tip de operatii si dotarilor de care dispunem, s-a desfasurat fara probleme, pierderile de sange intraoperator ajungand doar la 25 ml. Doresc sa multumesc echipei deosebite pe care am avut-o la dispozitie si care a facut posibila desfasurarea ireprosabila a operatiei: dr. Mare Claudiu, dr. Lavinia Muresan, as. inst Zoicas Voicu, as. inst Chertita Sanda, as. anest. Sanda Catana, inf. Mihaela Orha”, a mai spus dr. Lese Mihaela.

Operatia a durat peste 2 ore, intraoperator fiind necesara administrarea de plasma si multiple unitati de Factor VII, care au corectat coagularea la valori acceptabile. Dimensiunea splinei extirpate a fost de 36/22 cm si 6,1 kg. Pacienta are parametri clinici si biologici stabili si este supravegheata in sectia Chirurgie Generala a spitalului judetean.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1