SPRE LIGA 2 – Minaur are patru meciuri importante de caștigat

Pentru echipa de fotbal CS Minaur abia de acum urmează meciurile care o pot duce acolo unde și-a propus și anume Liga a II-a de fotbal. Sunt patru meciuri de trecut ca să se poată vorbi de o reușită. Într-o primă fază, băimărenii vor întâlni pe Metalurgistul Cugir, pe 25 și 28 mai. Primul meci, potrivit csminaur.ro, va avea loc la echipa din județul Alba, clasată pe locul al doilea în seria a 9-a, iar al doilea pe stadionul “Viorel Mateianu”. “Finala” pentru promovarea în Liga 2 se va disputa pe 4 și 8 iunie, între echipele care vor câștiga prima dublă de baraj (în cealaltă joacă CS Hunedoara și CA Oradea). Dacă băimărenii vor merge în “finală”, atunci vor juca meciul decisiv pe propriul teren.

Programul jocurilor tur ale fazei semifinale a barajului de promovare în Liga 2:
B1: CSM Focșani (Locul 2, Seria 2) – Dante Botoșani (Locul 1, Seria 1)
B2: Foresta Suceava (Locul 2, Seria 1) – SC Oțelul Galați (Locul 1, Seria 2)
B3: CS Tunari (Locul 2, Seria 4) – CS Afumați (Locul 1, Seria 3)
B4: SC Popești Leordeni (Locul 2, Seria 3) – Progresul Spartac (Locul 1, Seria 4)
B5: Viitorul Dăești (Locul 2, Seria 6) – AFC Odorheiu Secuiesc (Locul 1, Seria 5)
B6: FC Pucioasa (Locul 2, Seria 5) – CSM Slatina (Locul 1, Seria 6)
B7: Ghiroda și Giarmata Vii / CSC Dumbrăvița (Locul 2, Seria 8) – CSM Reșița (Locul 1, Seria 7)
B8: CSM Deva (Locul 2, Seria 7) – CSC Dumbrăvița / CSC Ghiroda și Giarmata Vii (Locul 1, Seria 8)
B9: CA Oradea (Locul 2, Seria 10) – CS Hunedoara (Locul 1, Seria 9)
B10: Metalurgistul Cugir (Locul 2, Seria 9) – Minaur Baia Mare (Locul 1, Seria 10)

Potrivit csminaur.ro, runda finală a barajului de promovare în Liga 2 are loc în data de 4 iunie, turul, respectiv 8 iunie, returul. În urma tragerii la sorți efectuată de FRF pentru a stabili în această fază prima echipă gazdă a rezultat următorul program al jocurilor:

F1: Învingătoarea B1 v Învingătoarea B2
F2: Învingătoarea B3 v Învingătoarea B4
F3: Învingătoarea B6 v Învingătoarea B5
F4: Învingătoarea B8 v Învingătoarea B7
F5: Învingătoarea B9 v Învingătoarea B10
Învingătoarele din cele cinci partide din runda finală a barajului vor obține dreptul de a evolua în sezonul 2022-2023 al Ligii 2.

FOTO csminaur.ro

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu