Start-Up Nation și Femeia Antreprenor: S-a prelungit perioada maximă de implementare a proiectelor

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a prelungit perioada maximă de implementare a proiectelor pe care le vor derula firmele care vor câștiga granturile de maximum 200.000 de lei fiecare din cadrul programelor Start-Up Nation 2022 și Femeia Antreprenor 2022.

Cu un an se prelungește perioada maximă în care antreprenorii și antreprenoarele care vor primi banii de la stat vor trebui să efectueze toate cheltuielile din program, prin două ordine de ministru publicate joi în Monitorul Oficial.

Mai exact, în termen de 12 luni de la momentul intrării în vigoare a acordului de finanțare pe care îl va semna, dar nu mai târziu de 15.11.2024, beneficiarul are obligația efectuării tuturor cheltuielilor și încărcării și transmiterii în aplicația informatică a cererii rambursare, a facturilor, documentelor de plată și a documentelor justificative care însoțesc cererea de rambursare, în caz contrar ajutorul nefiind acordat.

Inițial, termenul era tot de 12 luni de la momentul intrării în vigoare a acordului de finanțare, dar nu mai târziu de 15.11.2023.

Vedeți aici cele două ordine care modifică procedurile de implementare de la Start-Up Nation 2022 și Femeia Antreprenor 2022.

Reamintim că, pentru edițiile 2022 au fost bugetate, în 2023, plățile la cele două programe astfel:

  1. Programul Start-Up Nation Romania: 2.198.875.000 credite de angajament și 1.096.251.000, credite bugetare. Am scris deja pe StartupCafe.ro despre situația SUN3, acum facem o scurtă recapitulare: bugetul pe anul 2023 permite contractarea a 11.000 de beneficiari eligibili în baza creditelor de angajament (pentru ambii piloni: național și diaspora), dar creditele bugetare permit plata a numai jumătate dintre ei. restul trebuie să aștepte rectificarea bugetară, după 1 iulie 2023 sau poate în 2024, pe bugetul următor. Pentru lansarea unei noi ediții SUN, în 2023, nu există buget alocat.
  2. Programul national multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului in randul femeilor din sectorul intreprinderilor mici si mijlocii: 211.624.000, credite de angajament și tot atâtea credite bugetare. La programul Femeia Antreprenor s-a alocat buget pentru contractarea și plata integrală a circa 1000 de beneficiare ale sesiunii 2022. Și aici, tot așa, nu s-a bugetat o eventuală sesiune de înscrieri la Femeia Antreprenor 2023.

sursa: MAT

cepu.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu