Statele Unite: Un judecator blocheaza proiectul lui Trump asupra zidului la frontiera

home camp2
home camp2
home camp2

Un judecator federal american a blocat temporar vineri decizia presedintelui Donald Trump de a folosi fondurile Departamentului Apararii pentru a finanta zidul pe care doreste sa-l construiasca la frontiera cu Mexicul, informeaza sambata France Presse, transmite AGERPRES.

Decizia a fost luata de Haywood William, judecator federal al districtului Nord din California. Aceasta este o lovitura pentru proiectul presedintelui republican, care a declarat o “urgenta nationala” pentru a putea folosi fonduri militare in vederea avansarii constructiei acestui zid, ocolind refuzul Congresului democrat de a-l finanta.

Membrii administratiei presedintelui Trump “sunt obligati sa nu ia nicio masura pentru a construi o bariera de frontiera” in doua zone din apropierea oraselor Yuma (Arizona) si El Paso (Texas) “folosind fondurile redirectionate de catre Dod”, a decis judecatorul William, desemnand prin acronim Departamentului Apararii SUA.

Acest judecator a declarat ca a luat aceasta decizie preliminara intrucat reclamantii ar putea demonstra ca responsabilii administratiei “si-au depasit autoritatea”.

Acest recurs in fata instantei, primul dintr-o lunga serie, a fost initiat de aproximativ douazeci de state americane, conduse de bastioane democrate in California si New York, precum si de puternica organizatie de aparare a drepturilor civice ACLU si organizatii de protectie a mediului precum Sierra Club si un grup de comunitati de frontiera.

Plangerile depuse la Oakland, in nordul Californiei, estimeaza ca “declaratia de urgenta nationala” proclamata la 15 februarie de Donald Trump pentru a debloca fondurile federale destinate mai ales cheltuielilor militare, in ciuda opozitiei Congresului, contravin mai multor dispozitii constitutionale.

Agravarea disputei cu privire la fondurile destinate constructiei zidului a provocat atunci inchiderea partiala a administratiei federale timp de 35 de zile, o durata record.

Pentru a construi acest zid destinat opririi imigratiei ilegale din America Latina – una dintre principalele sale promisiuni de campanie si o miza electorala puternica pentru a fi reales in 2020 – presedintele Trump intentioneaza sa foloseasca fonduri federale de 3,6 miliarde de dolari destinate instalatiilor militare. De asemenea, el doreste 2,5 miliarde de dolari de care sa beneficieze lupta impotriva traficului de droguri.

In total, Congresul nu i-a acordat decat 1,4 miliarde de dolari pentru a finanta o parte din bariera in Texas.

Print Friendly, PDF & Email
home camp 1
home camp 1
home camp 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *