Stefan Darabus: Despre problemele copiilor din Romania

PNL

Intr-un interviu acordat pentru Digi24, Stefan Darabus, directorul Hope & Homes for Children Romania vorbeste despre problemele copiilor din Romania.

Va redam mai jos, interviul difuzat in cadrul emisiunii 24 Minute:

S-a discutat despre participarea parintilor cu copii la proteste. Ce parere aveti despre acest eveniment recent?

Cred ca este o discutie inutila, orice parinte are dreptul sa isi duca propriii copii la manifestari pasnice, acolo unde copilul poate sa invete ce inseamna spiritul civic si mai ales acolo unde lucrurile se intampla in acord cu legea. Toata discutia iscata din pacate (in jurul articolului 27 din legea 272/200) este eronata, pentru ca acel articol face referire la situatii care tin de a pune in pericol copilul, sau a-l expune la situatii de natura sa duca la un abuz asupra copilului. Vine din aceeasi lege, articolul 31, care stipuleaza in mod clar dreptul copilului la libera opinie si la participarea la astfel de evenimente. Asadar, cred ca a fost o discutie artificiala si cred ca cu totul altele sunt problemele legate de copii in Romania de astazi.

Inainte sa trecem la problema copiilor din Romania de astazi, as vrea sa revenim la acest articol problematic din lege — care ar fi situatiile unde in mod cert s-ar incalca acest articol: „Copiii nu pot fi folositi sau expusi de catre parinti, reprezentanti legali, alte persoane responsabile de cresterea si ingrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, institutii publice sau private, in scopul de a obtine avantaje personale/institutionale sau de a influenta deciziile autoritatilor publice”

Atunci cand copiii sunt folositi in mod abuziv in emisiuni televizate, atunci cand sunt folositi ca momeala in emisiuni televizate sau atunci cand sunt folositi politic de catre oameni care isi fac campanie electorala pe spatele copiilor: fie ca ii folosesc imbratisandu-i in clipuri, fie punandu-le cuvinte in gura — astea sunt cateva din situatiile in care copiii in mod public sunt folositi si exploatati si astea sunt situatiile la care trebuie sa faca referire in mod normal si reglementarile care tin de articolul 27.

Credeti ca e nevoie de clarificari sau e destul de clar?

Cred ca situatia e destul de clara, cred ca tot ceea ce s-a intamplat in spatiul public legat de aceasta discutie artificiala, legata de participarea copiilor cu parintii lor la manifestari pasnice a fost facuta cu scopul de a deraia de la realitatile crunte pe care le sufera sute de copii din tara noastra, unde mai mult de jumatate dintre copii sunt in risc de saracie, unde in jur de 400 de mii traiesc in saracie absoluta, unde avem 3,7 milioane de copii in Romania zilei de astazi  — in 1947 aveam 4, 5 milioane la o populatie de 16 milioane de locuitori. Astea sunt problemele.

In ce masura sunt aceste probleme adresate de autoritatile din Romania?

Avem legislatie buna in ultimii ani de zile in Romania, pe protectia copilului s-au facut multe lucruri bune, nimeni nu neaga asta. Noi suntem o organizatie care lucreaza in parteneriat cu autoritatile publice (…)

Dar ceea ce vedem noi este o desincronizare pura, ca sa nu zic ruptura, intre specificarile pe care le aduce legea (care e frumoasa) si ce se intampla in realitate pe teren, fiindca in realitate, pe teren, serviciile publice (….) copiii care traiesc in saracie si familiile in risc de ruptura nu primesc sprijin. Sprijinul pe care il primesc copiii e reactiv (…). Deja sunt fara parinti, vin infometati, vin fara locuinta, vin loviti de frig, foame.

Interventia nu trebuie sa fie atunci, ci in momentul in care tu mai poti sa faci ceva pentru familie. Interventia trebuie sa vina atunci cand vezi ca o familie cu 4, 5 copii are nevoie de locuinta sociala. Si tu ca autoritate publica poti sa rezolvi doar una din 40 de solicitari pentru locuinta sociala.

Ce se intampla cu restul?

Restul raman pe strada, in comunitatile marginalizate, unde avem doar la nivel urban in jur de 380 mii de oameni care supravietuiesc in cartoane, scanduri, care stau iarna fara sursa de apa, fara sursa de caldura.

Nu putem sa nu ne gandim la exemplul de acum cateva zile din Iasi, unde o fetita de 3 ani isi imbratisa si isi mangaia mama moarta de frig in coliba in care stateau  — astea sunt situatiile care tin de un pericol la care sunt expusi copiii si aici trebuie sa mearga atentia autoritatilor publice si nu in mod artificial, spre copii care participa la manifestatii.

La organizatia dvs. (Hopes and Homes for Children) imi imaginez ca ajung parinti la usa voastra. Ce zic, care sunt problemele lor?

Foarte multi vin la usa noastra, dar foarte multi vin la usa directiilor de protectie a copiilor, a serviciilor publice de asistenta sociala, cu care noi lucram in peste 20 de judete din tara.

De multe ori vin parinti care isi tin in brate copii desculti, vin parinti disperati, foarte multi sunt parinti singuri, care nu mai au locuinta, au fost dati afara din locuinta de multe ori (din locuinta sociala, fiindca nu au fost capabili sa isi plateasca taxele, sa isi plateasca cheltuieli curente: gaze, apa, intretinerea). In situatii de acest gen autoritatea publica ar trebui sa poata sa intervina sa pastreze un acoperis deasupra capului pentru acei copii si parinti, nu sa ii lase sa ajunga sa doarma sub pod. Vin in situatii critice, vin oameni care sunt intr-o saracie crunta, copii care nu au mai facut baie de luni de zile, copii carora nu le-a mai trecut un pieptam prin par de saptamani intregi.

E simplu sa zici “de vina sunt parintii, parintii neglijeaza, copiii aia trebuie luati de la parinti” — se intampla si asa, fiindca situatii de neglijenta si de ignoranta, abuz, clar se intampla sa faca si parintii si acolo trebuie sa ii iei si sa le oferi un alt mediu familial. Dar de foarte multe ori vedem ca sunt parinti care isi iubesc copiii si copii care isi iubesc parintii, dar stau disperati impreuna fiindca nu stiu ce or sa manance seara.

La ora actuala Autoritatea Publica nu are (…) capacitatea sa intervina flexibil, astfel incat in situatii de urgenta sa poata sa plaseze familia respectiva intr-o locuinta sociala. Noi de multe ori asta facem, le platim chirii, le platim hrana, le platim imbracaminte, ne asiguram ca se duc la scoala. Avem peste 20% dintre copiii Romaniei in risc de excluziune, de abandon scolar. Peste 18% in risc de abandon scolar timpuriu.

Astea sunt cifrele de natura sa arate magnitudinea problemelor care tin de copii in tara noastra si ele pot fi rezolvate de multe ori usor si cu aceiasi bani. Noi am aratat ca protectia unui copil in sistemul de protectie sociala costa undeva in jur de 670 de euro pe luna (costuri legate de personal, ingrijire). Ca sa poti sa lucrezi (din experienta noastra de peste 12 ani pe programele de prevenire unde am lucrat cu vreo 30 mii de copii si familii), ca sa intervii astfel incat sa pastrezi un copil alaturi de familia lui, interventia inseamna undeva in jur de un an jumatate, doi ani (ca perioada), iar suma asta de 670 de euro noi o cheltuim pe an pentru un copil.

Costul pentru a sprijini un copil sa ramana cu parintii sai, fata de costul institutionalizarii e de cel putin 10 ori mai mic.

Daca banii nu sunt o problema atat de mare, unde se produce ruptura? De ce autoritatile nu reusesc sa adreseze probleme?

E o problema de viziune, de mentalitate si de bugetare — pentru ca atata vreme cat nu va exista posibilitatea (pentru serviciile publice de asistenta sociala la nivel local) de a interveni flexibil si sa se creeze un cap care sa fie numit “Interventii in prevenirea separarii de familie”…

Interventii pot sa insemne ca le platesti chirie, ca le cumperi mancare, ca ii ajuti cu scolarizarea (care tin de lucruri concrete pe care le faci la firul ierbii). De asta este nevoie si asta lipseste la oa actuala si duce la situatia in care sute de mii de copii din tara noastra supravietuiesc in saracie si ne facem ca nu ii vedem, nu vedem padurea de copaci, stam si ne inconjuram de legi frumoase, care sunt foarte bune, dar in momentul in care trebuie sa actionam — cum a fost cu fondurile structurale pentru 2014-2020, alocam doar 50 de milioane de euro pe locuinte sociale, aproximativ un milion pe municipiu resedinta de judet — asta e praf in ochi, suma asta ar fi trebuit sa fie de cel putin cinci ori mai mare, ca sa poti sa faci un stoc de locuinte care sa nu fie 2% (cat e la noi la ora actuala, din totalul de locuinte) ci sa fie undeva intre 16-18% cat e media in tarile europene. Atunci poti sa ai o rata de interventie care sa te duca in media tarilor UE (un caz solutionat la cinci solicitari si nu un caz solutionat la 40 de solicitari de locuinta sociala).

Am  inteles ca problema parintilor care isi duc copiii la proteste este o vanatoare de vrajitoare. Care ar fi prioritatile, unde ar trebui investit timpul si resursele autoritatilor pentru protectia copilului?

Intr-o fiabilizare a alocarii financiare, repet, nu e nevoie de mai multi bani, e nevoie de o reconfigurare a modului in care sunt folositi banii existenti pe prestatii sociale, pe alocatii sociale, banii astia sa poata fi alocati mai flexibil. La ora actuala abordarea este, cum zic englezii “one size fits all”, deci avem o abordare de tip generalist, in care dam putin si la fel catre toti, nu ne uitam la situatii particulare, nu individualizam interventia. Aici e diferenta sensibila. In momentul in care individualizezi interventia poti sa ai lucratori sociali care sa lucreze cu familii, comunitati sarace (daca ii platesti cum trebuie si pui numarul necesar).

La ora actuala, daca ne gandim la cei care lucreaza in sistemul de protectie a copilului avem posturi vacante undeva la peste 10 mii. E un numar foarte mare.

De ce?

Din cauza ca nu sunt bani, salariile sunt mici si munca e mult prea complicata. Ca de obicei banii cei mai putini ii iau acei angajati care lucreaza la firul ierbii (cu copiii si cu familiile).

Normal ca acolo vor fi oamenii care vor sta cel mai putin sau nu vor fi motivati, in momentul in care, daca trebuie sa faca o deplasare pe teren, trebuie sa isi plateasca biletul de autobuz din buzunar sau sa isi puna motorina fiindca nu exista masini de serviciu.

Si atunci incepi sa faci anchete sociale la telefon — ce fel de anchete sociale sunt alea, cum poti sa vezi situatia dureroasa de pe teren? Ce rost are sa mergi pe teren cand stii ca nu poti interveni, ca nu poti sa dai o locuinta sociala familiei respective sau sa ii dai bani ca sa poata sa isi plateasca o chirie, sa nu mai locuiasca intr-o coliba nenorocita, cu lut pe jos si sobolani care trec peste copii.

Ce pot face cetatenii care vor sa ajute pentru o bunastare mai mare a copiilor din Romania?

Noi in ultima vreme am vazut un reviriment al cetatenilor, avem tot mai multi profesori care vin si ne sesizeaza situatii din jurul lor, din clasele lor, avem tot mai multi oameni (…)

Sunt tot mai multe situatiile in care cetatenii intervin, iar asta este o schimbare, lucrul acesta l-am vazut in ultimul an mai mult decat il vedeam inainte.

Cred ca asta trebuie sa facem, cred ca liniile telefonice gratuite care trebuie sa functioneze la nivel de DGASPC-uri (…) ar trebui sa fie promovate mai mult, iar autoritatile publice sa lucreze mai mult intre ele. De exemplu mediatorii sanitari (angajati in comunitati) nu sunt in legatura cu lucratorii sociali — asta e un lucru anormal, daca ei nu comunica intre ei, cum sa ajungi sa ai semnalat intr-un mod integrat o problematica sociala la nivel de comunitate, judet, municipiu.

Spuneti ca oamenii raporteaza tot mai mult, fie catre liniile publice, fie catre ONG-uri. Se aplica si in cazul abuzurilor fizice?

Da.

Si din cauza asta multi oameni au probleme. Am avut profesori care au avut probleme fiindca au intervenit acolo unde au vazut vanatai pe copii, unde au suspectat abuz sexual, pedofilie.

Chiar au probleme, fiindca la adresa lor se fac plangeri, ceea ce as vrea sa ii rog pe cei care ne asculta este ca acolo unde sunt astfel de situatii, oamenii care se simt intimidati fiindca vin sa semnaleze o situatie de risc cumplita asupra unui copil, sa se adreseze fie unei organizatii non-guvernamentale, fie autoritatilor publice, care sa ii poata ajuta si sa ii faca ceea ce sunt: niste salvatori si nu niste denuntati in acest ciclu, pe care abuzatori stiu foarte bine cum sa ii foloseasca, pentru ca atat pedofilii cat si cei care fac rau asupra copiilor sau mame singure stiu sa intimideze si atunci ii intimideaza si pe cei care vor sa ii ajute pe cei vulnerabili.

Fata de statele vecine, Romania sta bine totusi.

Problemele Romaniei sunt jos, la firul ierbii, acolo unde trebuie sa intervenim asupra celor mai vulnerabili, sa nu ne facem ca nu ii vedem. Acum este o capacitate a sistemului de 67 de mii de copii care sa intre in protectie speciala: acolo se inchide capacul, mai multi nu luam — aici cred ca e pericolul cel mai mare in privinta sistemului de la noi la ora actuala, ne facem ca nu ii vedem, bagam sub pres. Toti acei copii in risc crunt de infometare si excluziune sociala, ne facem ca nu ii vedem fiindca nu mai putem sa facem fata ca sistem.

 

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1