STUDIU – Politicienii trăiesc mai mult decât oamenii de rand

Un studiu publicat recent arată că din a doua jumătate a secolului trecut durata de viață a politicienilor a crescut mai rapid, politicienii ajungand să trăiască mai mult decât populația generală. Potrivit edupedu.ro, în prezent, politicienii se pot aștepta să trăiască cu pană la 7 ani mai mult decât un reprezentant al publicului larg. Ca exemplu, un politician de 45 de ani se poate aștepta să mai trăiască în jur de 40 de ani, pe când speranța de viață pentru populația largă, la aceeași vârstă, este de 34,5 – 37,8 ani, în funcție de țară.

Edupedu.ro scrie că „oamenii politici trăiesc, în general, mai mult decât oamenii din comunitățile pe care le reprezintă, arată un nou studiu realizat de cercetători în domeniul economiei sănătății, de la Universitatea din Oxford și Universitatea din Melbourne”. Într-o sinteză prezentată de cei de la The Conversation, se precizează că analiza datelor în rândul politicienilor din 11 țări dezvoltate confirmă faptul că politicienii, ca reprezentanți ai elitelor, au avantaje față de oamenii de rând inclusiv din punct de vedere al speranței de viață.

„Studiul cercetătorilor de la Oxford și Melbourne se concentrează pe un segment al elitelor – cel al politicienilor. În cadrul analizei au fost investigate diferențele între rata mortalității în rândul politicienilor și cea valabilă pentru populația generală, în 11 țări dezvoltate: Australia, Austria, Canada, Franța, Germania, Italia, Olanda, Noua Zeelandă, Elveția, Marea Britanie și SUA”, arată sursa citată.

Motivele pentru care politicienii ar trăi mai mult decat oamenii de rand. În primul rand diferențele legate de standardele de sănătate și stil de viață. Fumatul este un obicei la care grupurile profesionale avantajate, inclusiv politicienii, au început să renunțe mai rapid decât alte categorii. Apoi, „noile tipuri de campanie electorală, ce apelează la televiziune și social media, au schimbat tipul de persoane care au șanse de succes în politică, respectiv începând din anii ’60 au început să fie disponibile și date privind femeile politician, în condițiile în care se știe că femeile tind să trăiască mai mult decât bărbații”.

„Nici nu ma miră, sincer. Uitați-vă la politicienii noștri, au acces la bani, la mancaruri scumpe, pe banii noștri evident, vacanțe exotice, concedii plătite din banii altora și atunci normal că trăiesc mai mult. Că nu au grija zilei de maine, ca noi, cei de jos. Ei nu știu cum e să nu ai bani de paine, cum să refuzi copilul că nu ai bani de achitat factura, ei știu doar să promită celor mulți și creduli”, spune Mihai M.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu