Studiu: Somnul insuficient creşte riscul apariţiei tulburărilor de sănătate mintală la copii

PNL

Copiii care nu dorm suficient pot prezenta un risc crescut de apariţie a unor tulburări precum ADHD, anxietate, depresie şi alte probleme de sănătate mintală, conform unui studiu realizat în Norvegia, citat de UPI, transmite AGERPRES.

“Dacă ne asigurăm că avem copii care dorm suficient, acest lucru ne poate ajuta să îi protejăm de problemele de sănătate mintală”, a declarat cercetătorul Bror Ranum de la Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologie din Trondheim.

Studiul a monitorizat aproape opt sute de copii pe parcursul mai multor ani. S-a constatat că cei care au dormit cel mai puţin au prezentat ulterior cel mai mare risc de a dezvolta tulburări psihiatrice.

“Observăm o asociere între durata somnului şi un risc de simptome de tulburări emoţionale şi de comportament”, a precizat Ranum, citat într-un comunicat de presă emis de universitate.

Cercetătorii au evaluat somnul cu ajutorul senzorilor de mişcare, în fiecare noapte, timp de o săptămână. În plus, au fost realizate interviuri pentru evaluarea prezenţei problemelor de sănătate mintală. Aceşti paşi au fost repetaţi de mai multe ori, la fiecare doi ani.

Somnul de care are nevoie fiecare copil depinde de individ, a spus Ranum. Astfel, prea puţin somn pentru un copil poate fi mai mult decât suficient pentru altul, părinţii trebuind să ia în considerare acest lucru. “Dar, dacă descoperiţi că aveţi un copil care pare apatic şi nu se poate concentra, sau dacă observaţi că starea sa de spirit fluctuează mai mult decât de obicei, atunci este posibil să trebuiască ajutat să doarmă mai mult”, a spus Ranum.

Un program constant de trezire este probabil cel mai important mod prin care se pot construi obiceiuri sănătoase de somn, a spus cercetătorul.

Doar aproximativ 1% dintre copiii de 6 ani studiaţi dormeau mai puţin de şapte ore. Pe măsură ce copiii au avansat în vârstă, procentul celor care nu dormeau suficient a crescut – 3,9% la 8 ani; 4,2% la 10 ani şi 13,6% la 12 ani.

Mulţi copii dormeau una sau mai multe nopţi mai puţin de şapte ore – 15,1% la 6 ani; 39,1% la 8 ani; 45,7% la 10 ani şi 64,5% la 12 ani.

Deşi nu sunt cunoscute consecinţele a câteva nopţi cu somn insuficient, cercetătorii au remarcat că o singură noapte “albă” este asociată cu incapacitatea copiilor de a se concentra şi de a fi atenţi.

Studiul a fost publicat în jurnalul JAMA Network Open.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1