SUA si Rusia vor face schimb de informatii despre situatia la granita ruso-ucraineana

SUA si Rusia au decis sa faca schimb de informatii despre situatia la granita ruso-ucraineana, a anuntat sambata, la Beijing, secretarul de stat american John Kerry, transmite Reuters citat de Agerpres.

Kievul a acuzat vineri Rusia ca a trimis o coloana de 32 de tancuri si camioane cu militari in estul Ucrainei, pentru a sprijini fortele rebelilor separatisti prorusi care lupta contra armatei ucrainene.

”Am convenit sa facem schimb de informatii referitoare la situatia din teren din Ucraina. Am decis, de asemenea, ca acesta este un dialog care va continua”, a spus Kerry, aflat la Beijing pentru pregatirea Summitului Cooperarii Economice Asia-Pacific, care va avea loc duminica.

Oficialul american a sugerat indirect ca noi sanctiuni occidentale la adresa Moscovei nu sunt iminente.

”Alegerile pe care le face Rusia vor decide ce se intampla cu privire la sanctiunile pe termen lung”, a spus John Kerry, care a adaugat ca spera ca acordul de incetare a focului in Ucraina, semnat la 5 septembrie la Minsk, sa ramana viabil.

Purtatorul de cuvant al armatei ucrainene, Andrei Lisenko, a declarat vineri ca ’32 de tancuri, 16 obuziere si 30 de camioane militare Kamaz cu trupe au intrat in Ucraina dinspre Rusia’ si se indreptau spre localitatea Krasnii Luci, in regiunea separatista Lugansk, iar o alta coloana de camioane transportand trei statii radio au trecut frontiera la postul de control Izvarino, aflat in mainile rebelilor prorusi. Acelasi oficial ucrainean declara joi ca circa 60 de blindate fara insemne ale armatei ruse, dintre care 50 de tancuri T-64, au fost transportate cu un tren intr-un oras din apropierea granitei in regiunea ruseasca Rostov.

Secretarul general al Aliantei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, avertizase marti ca noi trupe ruse au fost observate inaintand catre frontiera cu Ucraina. El a acuzat totodata Rusia ca ii antreneaza continuare pe rebelii din estul separatist al Ucrainei si le furnizeaza echipamente si combatanti, iar trupe speciale ale armatei ruse sunt inca prezente in unele zone din estul Ucrainei.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1