SUB SEMNUL VIJELIILOR- Cod portocaliu pentru județul Maramureș

Un nou cod portocaliu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată emis de către Administrația Națională de Meteorologie valabil până mâine dimineață. Meteorologii au anunțat că în județele Satu-Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Cluj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin, precum și în zona de munte a județelor Alba și Hunedoara, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată.

Sunt așteptate averse torențiale, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor depăși local 35…50 l/mp și pe arii restrânse 60…80 l/mp.

Și hidrologii au plasat sub cod galben, respectiv portocaliu mai multe râuri din județ. Până în data de 17.07.2021 ora 16:00 pe râurile din bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Lăpuș – bazine superioare şi afluenţi bazine mijlocii şi inferioare (judeţul Maramureș), respectiv avem cod portocaliu  valabil până în data de 17.07.2021 ora 09:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza – bazine superioare şi afluenţi bazine mijlocii şi inferioare (judeţul Maramureș), dar și pe Someș. Pe aceste râuri se așteaptă depășirea cotelor de apărare, riscul de inundații fiind luat în calcul.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu