Subprefectul Crina Chilat: Se impune completarea Codului Administrativ, în cazul funcționarilor publici trimiși în judecată

Un funcționar public din Maramureș, trimis în judecată într-un dosar penal, a rămas angajatul instituției la care lucra, timp de mai bine de o jumătate de an, deși legea spune că, în acest caz, suspendarea raporturilor de serviciu operează de drept. Cum este posibil acest lucru explică subprefectul județului Maramureș, Crina Chilat.

”Este vorba de o lacună a legii. Codul Administrativ prevede că, atunci când un funcționar public este trimis în judecată pentru anumite infracțiuni, raportul de serviciu al acestuia încetează de drept, fapt constatat printr-un act emis de instituția la care lucrează. Or nicăieri în lege nu se precizează cine are obligația de a înștiința respectiva instituție cu privire la trimiterea în judecată a unui funcționar public”, afirmă subprefectul Crina Chilat.

Reprezentantul PSD în conducerea Prefecturii Maramureș mai spune că legea trebuie completată, pentru a fi aplicată în mod corespunzător. ”Speța de la Primăria Recea, cu un angajat ce a rămas în funcție mai multe luni, fără a se lua vreo măsură, a arătat că e nevoie de anumite amendamente aduse Codului Administrativ, care să precizeze expres cine înștiințează instituția publică referitor la situația angajatului și în ce interval de timp se emite actul administrativ de constatare a suspendării de drept a raporturilor de serviciu”, conchide Crina Chilat.

Cazul la care subprefectul de Maramureș face referire este legat de un funcționar public al Primăriei Comunei Recea, trimis în judecată în cursul anului trecut. Dosarul s-a înregistrat la Judecătoria Baia Mare în noiembrie 2021, însă raporturile de serviciu au încetat abia începând cu iulie 2022.

”PSD are în vedere respectarea legii și nu perpetuarea ori acoperirea ilegalităților.” – Crina Chilat

Primarul Pavel Octavian relatează pașii urmați după sesizarea primită.

06 iunie – O societate de avocați a sesizat Primăria cu privire la trimiterea în judecată a funcționarului public, într-o speță privată, fără legătură cu calitatea oficială a inculpatului, cerând constatarea suspendării raporturilor de serviciu cu acesta.

06 iunie – Primăria a solicitat Judecătoriei Baia Mare informații referitoare la situația funcționarul public.

06 iunie – Primăria a solicitat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP) un punct de vedere cu privire la adresa societății de avocați.

După trei săptămâni, au sosit răspunsurile solicitate.

27 iunie – Primăria a primit răspuns de la ANFP, cu obligația de a constata suspendarea de drept a raporturilor de serviciu cu privire la situația menționată.

28 iunie – Sesizată cu speța de la Recea, Instituția Prefectului a trimis o adresă, prin care cere primarului să constate situația juridică în care se afla funcționarul respectiv, solicitând totodată luarea măsurilor, în cazul în care se impun.

28 iunie – Primăria i-a cerut funcționarului un raport detaliat cu privire la situația în care se afla.

29 iunie – Funcționarul a trimis un raport detaliat către angajator.

29 iunie – Primăria a primit răspuns de la Judecătoria Baia Mare. Conform acesteia, funcționarul a fost trimis în judecată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. În 2018, a falsificat semnătura în anumite acte topografice, încredințate altcuiva, după cum reiese din rechizitoriu.

30 iunie – Primarul a emis dispoziția privind constatarea suspendării de drept a raporturilor de serviciu a funcționarului

1 iulie – Primăria a răspuns Prefecturii, precizând că speța a fost soluționată.

1 iulie – Funcționarul nu s-a mai prezentat la serviciu.

Concluzie

În prezent, nicio autoritate a statului nu are obligația de a comunica unei instituții publice faptul că unul dintre angajații săi este trimis în judecată pentru o infracțiune ce ar duce la suspendarea raporturilor de serviciu. Deși procurorul întocmește actul de trimitere în judecată, iar instanța înregistrează dosarul, angajatorul nu știe nimic și nu poate pune în aplicare legea. Nici măcar funcționarul public nu e îndrituit a comunica instituției la care lucrează că a fost trimis în judecată. Deși, moral vorbind…

ZiarMM

 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu